În timpul plimbărilor mele într-o țară străină, am învățat să descopăr semnificația barajelor.


            - Locuri de acumulare! mi-ai spus. Să nu faci economii, aici.
            De aceea bătăile inimii, creșteau și creșteau. Fără economie.



          - Oglinda lacului,  e cea care păstrează imaginea noastră, reflectată în el. 
         De atunci, imaginile se reflectă în ochii mei, pescuindu-mi zâmbetele.




Stoluri plutesc. Îmi arăți, combinația de gălăgie și grație: belșug de hrană și lipsă de vânători.
        Spui: "Îs aievea, la fel ca poemele tale..."
       De aceea de atunci, mă simt ca o poiana peste abisuri.


        - E mai întelept zici, ca tăcerea noastră să aibă maluri... Noi, pe ambele maluri.
       De aceea apele-mi, se revarsă peste barajul ăsta, inundând, la fiecare atingere a insomniilor mele. 


       Rămân, noduri încâlcite de sentimente. Căci un baraj, te poate cuprinde dar nu te poate cunoaște. Eu, te-aș putea cunoaște fără să te pot cuprinde...