Încontinuu, învățăm. Aș vrea să învăț totul despre dragoste, pentru ca ea, este motorul clipelor care vor merge cu mine în eternitate. Niciodată nu-i prea târziu să mai adaug încă o lecție. Niciodată nu-i îndeajuns.
Esența dragostei este întotdeauna proaspătă de aceea trebuie să învățăm să iubim ca și când dragostea nu te-a durut niciodată. Paradoxal, nu ține de clepsidra, nu ține de intensitate și nici de ritm. Nu e ca un poem care ți s-a spus că-i frumos ori plin de valoare și pe care din acest motiv te decizi să-l deguști. Ci o alcătuire proprie, pe care o clădești.
Uneori, dragostea te umple. Te umple de dorințe, de suferință, de frică, de mânie, de îndurare.... Te umple de pace, te îmbogățește, te cizelează... De aceea, ea este izvor. De aceea, ea este nesecare...
Uneori, dragostea e foc. Purificator. Și datul nostru, din nou de neînțeles, este ca ea să nu fie niciodată cenușă. După trecerea vâlvătăilor, iubirea a făurit alt om, din tine. Și dacă un lucru te doare încă, oricât de insuportabilă este durerea, vei ști că ești pe calea cea bună, pentru că acel ceva nu este cenușă rece ci o noua alcătuire, vie, a sufletului tău.
Dragostea este ardoare și pasiune. E ca atunci când simți ca o noua primăvară ne e sortită și germenii iubirii se prefac în mlădițe fragede. E suficient să simți seva cum urcă. Și e o bucurie că anotimpurile se pot repeta.
Esența lumânării nu este ceara cu urmele ei vizibile, ci lumina. Iar anotimpul meu bun, ești tu.
Și dacă toate aceste imagini ți se par adevărate dar mediocre nu e pentru că nu consideri dragostea hrană esențială a vieții ci pentru că e încă iarnă în inima ta. Ia-ți timp să cureți acolo zăpada după care inima-ți va deveni spațiu al împlinirii, înmugurind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu