Ati vazut un paun zburând?

starea mea de ambivalență

Ca-n secetele prelungite
de dogoare,
norii sufletului nostru se adună
din ”atât de demult” și din ”locul unde s-a clădit o întreagă poveste” ....

E o istorie nespusă, 
Și eu,
Vreau să spun tot ...
Spun tot,
Și, tot
Nu e ce pot.
Ce pot,
E, de fapt că spun
Fără să fie nimic adevărat...
Doar amintiri ale durerilor mele...

Dialogul nostru,
Infinit,
E de pe insula din suflet:
Muzica vieții
de pe o partitură de stare ambivalentă:
eu cu tu, în eu
eu cu tine, în eu
eu cu al tău, în ...
Eu celălalt, cu Tu celălalt, pe undeva pe aici, nu departe...dar mereu îmbrățișați...

Muzica vieții,
Fidelă,
Gama-i întreagă,
Tumultoasă,
Și, ...cea mai frumoasă trambulină din prăpastiile noastre,
Spre stările de grație.

Meditațiune

Întâi, lași corpului obosit
Să-i tihnească.

Ce să-i tihnească?
Toate cele.

Mai apoi asculți toboșarul din inimă cum adoarme,
Potolești  mintea.
Și, faci liniște în tine.

Apoi te îngropi binișor în adânc,
În necunoscut.

Pe poteca sufletului
Te-afunzi încet 
La pomul din mijlocul Raiului.

Și pot să pariez că d'aci înainte
Vei păși spre lumină.

Balerina Sufletului

Balerina sufletelor ( de Anna Panovici)

"-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor? dansează?
-Poetele plâng?
-Da... Mereu...
-De ce?
-Ca să poată scrie...
-Şi eu plâng, ca să pot dansa".

Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ...
Se dedică ochilor noştri
care mereu uită
că ea poartă pe umeri
greutatea frumuseţii.

Puternică în vârfuri de picioare,
dar suflet fragil -
poti modela din ea
orice cântec...

 O balerină fericită,
are nevoie doar de un balerin
care are puterea să-i ducă în palme
iubirea....

Balerina sufletului meu...
Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

                                            din Sfârşit de Autograf 

**********************



fragment din "Soldatelul de plumb"

Dintr-o data , unul dintre baieti a insfacat soldatelul si l-a aruncat in soba.De ce facuse asta , nu se stie cu siguranta , dar se banuieste ca de vina era spiridusul care locuia in cutia de tutun.Flacarile l-au inconjurat pe data pe soldatel ; caldura era nemaipomenit de mare , dar nimeni n-ar putea sa spuna daca era din cauza focului din soba sau datorita focului iubirii din sufletul soldatelului.Apoi , el a observat ca ii disparusera culorile stralucitoare de pe uniforma ; dar , la fel , nimeni n-ar fi putut spune daca ele fusesera sterse in timpul calatoriei sale sau din cauza tristetii sale.Soldatelul o privea pe micuta balerina , iar aceasta , la randul ei , il privea pe el.Soldatelul simtea cum se topeste , insa continua sa iti tina cu fermitate pusca la umar .Dintr-o data , usa camerei s-a dat la o parte si un curent de aer a ridicat-o pe sus pe micuta balerina ; ea plutit pe deasupra tututror asemeni unei zane , a zburat direct in soba , alaturi de soldatelul de plumb , si a fost pe loc inghitita de flacari .Soldatelul de plumb s-a topit cu totul , transformandu-se intr-o bucata de plumb .In dimineata urmatoare , cand servitoarea a scos cenusa din soba , a descoperit ca bucata de plumb avea forma unei inimioare. Din micuta dansatoare nu mai ramasese , insa , decat trandafirul din beteala , pe care focul il facuse la fel de negru precum un carbune.

Cântecul Sufletului - Gibran

                                                                                                           de  Kahlil Gibran
În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.

Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.

Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;

Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine, 
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor 
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
 Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de suflet, este cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni?
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?

Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte Cântecul lui Dumnezeu?

E vremea Cuvântului

”Opusul vorbirii nu este ascultarea. Opusul vorbirii este aşteptarea”. (Fran Leibowitz)

Să fi echilibrat, moral, drept a devenit azi sport extrem.
Să respecți legile, la fel.
Să ai principii și sa-ți conduci viața dup ele,la fel. 
Să ai o cultură pentru toată lumea, să ai sufletul împletit cu emoția permanentă, să mergi pe drumuri ce explorează creativitatea, la fel. Normalitatea, a devenit rară și uneori fără de repere de marcă.

Cred că mă întreb zilnic: Și unde mă găsesc eu însumi în toate astea?

 - Este o lecție pe care o învăț, cu greu o învăț: Vorbim prea mult, luând de bune explicațiile unora, repetând cuvintele altora, fără să le gândim, fără să le filtrăm, fie că sunt imense ca uriașele adevăruri, fie că sunt nimicuri bune de azvârlit la coș. Vorbim, folosind o energie de cascadă care să prăvale. Vorbim fără să înțelegem, că de fapt aceasta este adevărata manipulare, pe care ne-o servim unii altora. Clinchet, zorzoane, gol, asurzire. Permanent. Nu este numai obiceiul verbalizării primului gând ci faptul că nemaiavând răbdare, oamenii ”se lămuresc”, vorbind. Ne folosim și râdem de cuvântul eronat și de enormitățile afișate pe posturile TV, ca de un lucru firesc. Nu e vorba numai de superficialitatea dialogurilor ci de o condiție bașcălioasă a socialului în care ne aflăm și care ne cere că trebuie să ne exprimăm oricum. Nu contează dacă avem au nu, a spune ceva.

Mă întreb, de ce nu ne exprimăm și altfel, căci putem spune 1000 de lucruri diferite și fără să ne vorbim?

Oare la ce nivel vom înțelege că odată ajunși la esențe, nu mai e nevoie de chiar atât de multe  cuvinte. Și că de aceea avem nevoie, ca măcar odată pe zi să accesăm nu cuvinte-cuvințele ci CUVÂNTUL.

Nicolae Steinhardt, a folosit odata un termen (nu știu în ce context) dar mi se pare deosebit de frumos: cristalofilie. Cristalo - filie, pentru mine, înseamnă iubirea: de puritate, de claritate, de transparență...

(*-filíe (vgr. philia, ĭubire, amiciție). Sufix substantival feminin care înseamnă „ĭubire de”)

Cuvintelor noastre, o vreme de cristal :)








   

Sa privim lumea din perspectiv​a unei plante...

(Articol preluat din situl Viata in Verde Viu)


Ce-ar fi daca constiinta umana nu ar fi inceputul si sfarsitul Darwinismului? Daca suntem doar niste pioni in jocul de strategie al porumbului, spre exemplu, in incercarea lui de a domina Pamantul? Scriitorul Michael Pollan ne invita sa privim lumea din perspectiva unei plante.

Transcript:
Este o idee simpla despre natura si vreau sa spun ceva despre natura pentru ca nu am vorbit prea mult despre ea in ultimele zile. Vreau sa spun un cuvant despre sol si despre albine si plante si animale. Si sa va spun despre o unealta, o foarte simpla unealta pe care am gasit-o. Desi nu este altceva decat o pretentiozitate literara -nu este o tehnologie- este foarte puternica pentru, cred, modul in care schimba relatia noastra cu natura si cu celelalte specii de care depindem. Si aceasta unealta este, foarte simplu, asa cum a sugerat Chris, modul in care ne privim si privim lumea din perspectiva plantelor si animalelor. Aceasta nu este o idee proprie, alti oameni au mai utilizat-o, dar am incercat sa o dezvolt.
Dati-mi voie sa va spun de unde mi-a venit. Precum multe din ideile mele, precum multe din instrumentele pe care le folosesc, am gasit-o in gradina. Sunt un gradinar foarte devotat. Si intr-o zi, aproximativ acum sapte ani, plantam cartofi. Era prima zi din Mai. Eram in New England, in perioada in care merii vibrau de floare. Sunt ca niste nori albi deasupra. Eram acolo, plantand, taind cartofii si plantandu-i. Si albinele lucrau in acest pom. Bondarii zumzaiau, facand totul sa vibreze
Si unul din lucrurile care imi plac cu adevarat la gradinarit este faptul ca nu cere concentrare totala. Nu ai cum sa te ranesti. Este ca si lucratul in lemn. Si poti–ai suficient de mult spatiu mental pentru speculatie. Si intrebarea pe care mi-am pus-o in acea dupa-masa in gradina a fost– in timp ce lucram cot la cot cu bondarii– “Ce avem noi in comun?” “Cum era rolul nostru in gradina similar si diferit?” Si am realizat ca de fapt aveam chiar multe lucruri in comun. Amandoi diseminam genele unei specii sau a alteia. Si amandoi, probabil, daca va puteti imagina perspectiva unei albine, credeam ca noi suntem singurii in control. Eu decisesem ce fel de cartof vroiam sa plantez. Alesesem un Yukon Gold sau un Yellow Finn, ma rog, ce era. Adunasem acele gene dintr-un catalog de seminte luat de prin tara, le-am cumparat si le plantam. Si albina, fara nici un dubiu, presupunea ca decisese “Am sa merg la acel mar, la acea inflorescenta, Am sa merg sa iau nectarul si am sa plec.
Avem o gramatica ce ne sugereaza ca asta suntem, ca suntem subiecti suverani in natura, albina, le fel ca si eu. Plantez cartofii, curat gradina de buruieni, imblanzesc animale. Dar in acea zi, mi-am pus urmatoarea intrebare, ce-ar fi daca gramatica nu este altceva decat o metafora elaborata care se serveste pe sine insasi? Pentru ca, bineninteles, albina crede ca ea are controlul. Si–noi intelegem mai bine cum stau lucrurile. Stim ca ceea ce se intampla intre albina si acea floare este faptul ca albina este manipulata foarte abil de catre acea floare. Si cand spun ca este manipulata, ma refer la intelegerea Darwiniana, nu? Adica, si-a dezvoltat un foarte specific set de caracteristici– culoare, parfum, gust, forma–care au atras albina Si albina a fost abil momita sa ia nectarul, si sa ia ceva “praf” pe piciorul ei, si sa il transporte la urmatoarea inflorescenta. Albina nu este in control. Si mi-am dat seama ca nici eu nu eram.
Fusesem sedus de acel cartof, si nu de altul, sa il plantez– sa ii raspandesc genele, dandu-i putin mai mult habitat. Si asa mi-a venit idea, si anume, ce-ar fi — ce s-ar intampla daca ne-am uita la noi din punctul de vedere al altor specii care ne conduc? Si dintr-o data agricultura mi-a aparut nu ca o inventie, nu ca o tehnologie umana, cu sa si o dezvoltare co-evolutionara in care un grup de specii extrem de inteligente, majoritatea ierburi comestibile, ne-au exploatat si si-au dat seama cum pot ele de fapt sa ne faca pe noi sa defrisam padurile. Competitia ierburilor, nu? Si dintr-o data, totul arata diferit. Si dintr-o data, tunsul ierbii in acea zi a fost o experienta total diferita.
Am crezut intotdeauna, de fapt am si scris asta in prima mea carte– si acea carte a fost despre gradinarit– ca pajistile erau natura sub cizma civilizatiei. Ca erau peisaje totalitare. Si atunci cand le tundeam le suprimam crud speciile si ca nu le dadeam voie sa dea samanta, sa moara sau sa se inmulteasca. Si asta era pajistea din fata casei. Dar apoi mi-am dat seama ca “Nu, asta este exact ceea ce ierburile vor ca noi sa facem. Sunt victima unui truc. Sunt manipulat de catre pajisti al caror scop este sa depaseasca numarul copacilor, cu care se afla in competitie- cu care se afla in rivalitate pentru soare.” Asa ca lasandu-ne sa le tundem, pajistile se protejeaza de aparitia copacilor, ceea ce in New England se intampla foarte, foarte repede.
Asa ca am inceput sa privesc lucrurile din aceasta perspectiva, si am scris o carte intreaga pe care am numit-o “Botanica Dorintei.” Si am realizat ca in acelasi fel in care ne uitam la o floare si deducem tot felul de lucruri interesante despre gusturile si dorintele albinelor, ca lor le place dulceata si ca le place aceasta culoare si nu cealalta, ca le place aceasta simetrie. ce am putea afla despre noi facand acelasi lucru? Ca un anume soi de cartof, un anumit tip de medicament, un hibrid de cannabis stativa-indica spune ceva despre noi. Si asta-nu ar fi un mod interesant de a privi lumea?
Acum, piatra de incercare a oricarei idei– am spus ca era o pretetiozitate literara– este, ce ne ofera? Si cand vorbesti despre natura, care este de fapt subiectul meu ca si scriitor, cum–intruneste conditiile testului lui Aldo Leopold? Care pleaca de la intrebarea: “ne face acest lucru niste cetateni mai buni ai unei comunitati biotice?” ce ne impinge sa face lucruri care conduc spre suportul si perpetuarea biotei, spre deosebire de distrugerea ei? Si asa vrea sa afirm ca aceasta idee face acest lucru. Dati-mi deci voie sa trec in revista avantajele felului de a privi lumea din aceasta perspectiva, spre deosebire de, stiu si eu, perspective amuzante cu privire la dorintele omului.
Ca un subiect intelectual, a privi lumea din perspectiva altor specii ne ajuta sa facem fata acestei anormalitati, care este– si asta este de domeniul istoriei intelectuale– faptul ca am avut aceasta revolutie Darwiniana acum 150 de ani– Ugh. Eu, in varianta mai mica– avem aceasta revolutie Darwiniana, prin care, multumita lui Darwin, am reusit sa intelegem ca suntem doar o specie intre multe altele. Evolutia actioneaza asupra noastra in acelasi fel in care actioneaza asupra tuturor celorlalte specii. Actioneaza asupra noastra, si noi la randul nostru suntem agentii ei. Suntem chiar in fibra, in textura vietii. Dar cu toate acestea, nu am absorbit aceasta lectie dupa 150 de ani. Nici unul din noi nu crede cu adevarat acest lucru. Suntem inca Cartezieni–copii lui Descartes– care cred ca subiectivitatea si constiinta ne aseaza intr-o postura diferita. Si ca lumea e divizata intre subecti si obiecte. Ca exista natura pe de o parte si cultura pe de alta. Imediat ce incepi sa vezi lucrurile din perspectiva unei plante sau a unui animal, realizezi ca adevarata improvizatie literara este aceasta. Si anume–ideea ca natura si cultura sunt concepte opuse. Ideea ca doar constiinta conteaza. Si acesta este un alt lucru demn de retinut.
Privind lumea din perspecitva unei plante reprezinta o cura pentru bolnavicioasa nevoie de auto-importanta a speciei umane. Iti dai seama imediat ca constiinta, pe care o pretuim si o consideram, stiti si voi, cununa– incunuarea realizarilor naturii, constiinta umana este de fapt doar un alt set de unelte care ne permite sa ne intelegem in lume. Si e intr-un fel normal sa credem ca este cel mai bun instrument. Dar, stiti si voi—vorba comediantului, “Deci, cine imi spune ca aceasta constiinta este un lucru bun si atat de important? Pai, constiinta.” Deci cand te uiti la plante, realizezi ca esti unealta lor, si ca ele sunt la fel de interesante.
Am sa va dau doua exemple, de asemenea din gradina. Fasolea Lima. Stiti ce face o fasole lima cand este atacata de paianjenii acarieni? Produce acest miros care ajuns in natura atrage alta specie de acarieni care ataca paianjenii acarieni si apara fasolea lima. Deci ceea ce plantele au, asta in timp ce noi avem constiinta, capacitatea de crea unelte, limbaj, ele au biochimie. Si ele si-au perfectat-o intr-o masura greu de imaginat pentru noi. Si complexitatea lor, rafinamentul lor este ceva demn de admiratie. Si cred ca este chiar scandalul proiectului “Genomul Uman.” Stiti, am inceput proiectul crezand ca exista 40, 50.000 de gene umane. Si la sfarsitul proiectului am gasit abia 23.000. Doar ca sa va dau cativa termeni de comparatie, orezul: 35.000 de gene. Deci cine este cea mai sofisticata specie? Suntem toti la fel de sofisticati. Am evoluat–impreuna cu alte specii, doar ca pe drumuri diferite. Asa incat, e o cura pentru vanitate, un mod de a ne face sa simtim ideea lui Darwin. Si tocmai acest lucru il fac si eu ca si autor si povestitor, este sa incerc sa fac oamenii sa rezoneze cu noi in ceea ce stim si sa spunem povesti care ne fac– ne ajuta sa gandim ecologic.
Acum, cealalta intrebuintare este practica. Si am sa vorbesc– am sa va duc la o ferma. Pentru ca am folosit aceasta idee sa dezvolt o intelegere proprie a sistemului de hrana. si ceea ce am invatat, de fapt, este ca noi toti, chiar acum, suntem manipulati de porumb. Si prezentarea pe care ati auzit-o mai devreme despre ethanol reprezinta pentru mine, triumful final al porumbului asupra bunui simt. (Rasete) Este parte din–(Aplauze) planul porumbului de a domina lumea. (Rasete) Si veti vedea cum cantitatea de porumb plantata anul acesta va creste dramatic fata de anul trecut, si ca va exista mai mult habitat, pentru ca ne-am decis ca ethanolul o sa ne ajute.
Asa incat–dar dati-mi voie–acest lucru m-a ajutat sa inteleg agricultura industriala, care, bineinteles, este un sistem Cartezian. Este bazat pe ideea ca putem sa maniputam speciile la comanda, si ca noi suntem in control si ca am creat aceste fabrici, si ca avem aceste inputuri tehnologice, si ca putem obtine hrana cu ajutorul lor, sau combustibil, sau orice ne dorim. Dati-mi voie sa va duc la o ferma total diferita.
Este ferma in valea Shenandoah, statul Virginia. Am cautat o ferma in care aceste idei despre cum am privi lucrurile din perspectiva unei plante erau intr-adevar implementate. Si am gasit acest lucru intr-un fermier, pe numele sau Joel Salatin, cu care am petrecut o saptamana ca si invatacel la ferma lui. Si am luat cu mine unele din cele mai utile noutati despre relatia noastra cu natura pe care le-am intalnit in 25 de ani de scris despre natura. Si iat-o. Ferma se numeste “Polyface.” Ceea ce inseamna– ideea este ca exista sase specii diferite de animale, precum si niste plante, care cresc in aceasta extrem de elaborata si simbiotica aranjare.
Este permacultura, pentru cei dintre dumneavoastra care cunosc cate ceva despre acest subiect, astfel incat vacile si porcii, si oile si curcanii si– ce altceva, ce altceva mai are? Toate cele sase specii diferite–iepurii, de fapt– toate creaza servicii ecologice pentru celelalte, astfel incat balegarul unuia, era hrana celuilalt si se deparazitau unii pe ceilalti. Si nu pot–este un dans frumos si foarte elaborat dar am sa va ofer un close-up. Si el se refera la relatia dintre bovinele si pasarile lui de curte, gainile ouatoare. Si am sa va arat, ce se intampla daca incercam aceasta metoda, ok? Si veti vedea ca are de-a face cu mai mult decat cu producerea hranei. Acesta este un mod diferit de a percepe natura si un mod de a ne diferentia de notiunea de suma nula care– ideea Carteziana ca ori natura, ori noi castigam si acesta, pentru ca noi sa obtinem ceea ce ne dorim, diminuam natura.
Astfel, intr-o zi, bovinele sa stea intr-un ocol. Singura tehnologie folosita aici este un gard ieftin electric, relativ nou, legat la o baterie de masina. Chiar si eu puteam sa acopar un ocol de un sfert de acru, sa il asamblez in 15 minute. Bovinele pasc si apoi se muta, ok? pasc totul, intensiv. Fermierul asteapta trei zile. si apoi aduce ceva numit “eggmobile.” Eggmobilul este inventie foarte fragila. Arata ca si o barca din placi aflata in preerie, dar adaposteste 350 de pui. Aduce eggmobilul in ocol dupa trei zile si deschide rampa, le da drumul si 350 de gaini se napustesc afara– cotcodacind, asa cum fac gainile. Si ele se aseaza in linie pentru a manca din balegarul lasat de bovine.
Si ceea ce fac este extrem de interesant. Scurma prin balegar pentru viermi, si larve de muste. Si motivul pentru care fermierul a asteptat trei zile este pentru ca stie ca in a patra sau a cincea zi, acele larve vor face oua si va avea o problema imensa cu mustele. Dar asteapta atat de mult ca acele larve sa creasca suficient de mari si de gustoase pentru ca ele sunt sursa preferata de proteine a puilor.
Astfel incat puii danseaza un dans al lor si scurma in jurul balegarului sa ajunga la larve, si in acest proces, se imprastie balegarul. Foarte folositor. Serviciu pentru ecosistem la mana a doua. Si trei, in timp ce gainile se afla in ocol, la randul lor produc gainat si nitrogenul din el fertilizeaza pamantul. Apoi se muta la urmatorul ocol, si in decursul a cateva saptamani iarba poate sa rasara din nou. Si in cursul a patru sau cinci saptamani, fermierul poate repeta procesul. Poate sa duca animalele la pascut, poate sa opreasca procesul, poate sa aduca alta specie cum ar fi mieii, sau poate sa pregateasca fanul pentru iarna.
Acum, va rog sa priviti cu mare atentie la ceea ce se intampla aici. Este un sistem extrem de productiv. Si ceea ce vreau sa va spun este ca pe 100 de acri fermierul produce 40,000 de pounds de carne de vita, 30,000 de pounds de carne de porc si 25,000 de oua. 20.000 de pui pentru rotisor, 1,000 de curcani, 1,000 de ieprui– o cantitate imensa de hrana.
Stiti, auzim adesea “Poate mancarea organica sa hraneasca lumea?” Priviti cata mancare se poate produce pe o suprafata de 100 de acri, daca faci o astfel de agricultura– si, din nou, oferim fiecarei specii ceea ce are nevoie. Ii indeplinim dorintele si ii permitem sa aiba diferente fiziologice. Pune-ti aceasta in practica.
Dar sa privim aceasta din nou din perspectiva ierbii. Ce se intampla cu iarba cand facem acest lucru? Cand un animal ierbivor paste, iarba este taiata de la aceasta inaltime la aceasta inaltime. Si imediat se intampla ceva foarte interesant. Oricare dintre voi care se pricepe la gradinarit stie ca exista un raport intre radacina si tulpina. Si ca plantele trebuie sa pastreze o masa radacinoasa in aproximativ aceeasi masura ca si masa ierboasa pentru a fi sanatoase. Asa ca atunci cand pierd multa masa ierboasa, incep sa isi piarda radacinile. Se cauterizeaza si mor. Si speciile din sol incep sa lucreze, si practic rod acele radacini, le descompun– viermii, fungusul, bacteriile–si rezultatul este un sol nou. Asa se creeaza solul. Se creeaza de jos in sus. Si asa au fost create preeriile, si relatia dintre bizoni si ierburi.
Si ceea ce am realizat cand am inteles acest fenomen– si daca il intrebati pe Joel Salatin ce se considera el a fi, va va spune ca nu este fermier de pasari, si nici fermier de oi, si nici crescator de bovine, este un fermier al ierbii, pentru ca iarba este cea care intr-adevar, este piatra de temeile a unui astfel de sistem– si daca stam sa ne gandim, acest lucru contrazice complet ideea tragica despre natura pe care o avem in mintea noastra si anume ca pentru a obtine ceea ce ne dorim de la ea, trebuie sa o diminuam. Mai mult pentru noi, mai putin pentru natura. Aici, toata aceasta mancare vine de la aceasta ferma, si la sfarsitul sezonului avem in realitate mai mult sol, mai multa fertilitate si mai multa biodiversitate.
Este un lucru cu adevarat remarcabil de infaptuit. Exista o multime de fermieri care fac acest lucru azi Aceasta metoda depasteste agricultura organica, care este inca, mai mult sau mai putin, un sistem Cartezian. Si ceea ce ne spune este faptul ca daca incepem sa luam in considerare celelalte specii, sa luam in considerare solul, care chiar si cu nimic mai mult decat cu aceasta idee de perspectiva — pentru ca nu exista nici o tehnologie implicata aici cu exceptia acelor garduri, care ar putea sa fie, stiti si voi, sunt atat de ieftine ca ar putea fi implementate si in Africa cat ai clipi– ca puteti, putem sa ne luam hrana pe care o avem nevoie din pamant si in acelasi timp sa il vindecam in timpul procesului.
Acesta este un mod de a reinsufleti lumea. Si acesta este motivul pentru care perspectiva aceasta este atat de excitanta. Cand incepem sa simtim cu adevarat perspectiva lui Darwim in esenta noastra, lucrurile pe care le putem face doar cu ajutorul acestor idei sunt extrem de incurajatoare.
Sursa: TED.com


Citeste mai mult: http://viataverdeviu.ro/sa-privim-lumea-din-perspectiva-unei-plante/#ixzz20mNlCaDo

Etern pasager în imaginație

Mi-au scăpat din lanțuri
toți taurii din ceruri
dezlănțuiți în ritmul tobelor
... pasc furibunzi,
dezorietați de afirmația mea,
radicală
căci spun că-s plecată să-mi caut Itaca,
Itaca mea ...


etern pasager,
căutând să scap de culorile lacrimei.

Uși

Îmi populez propria mea realitate
cu uși deschise ...
așa, nu mai ai cum să mă părăsești.
În astă lume doar, am conceput împreună o idee,
esență sacră, 
de noi.

Se aud în zori tobe?
sau sunt gândurile mele rătăcite,
la ușa tăcerii tale?

Plimbare prin colecția de iluzii

Sunt om al dorințelor,
Clocotind,
Adică un om,
Prins furând iluzii,
De am golit întreg universul.

Dacă mă înfund în jungla din afară,
Sunt o liană aurie,
Lacomă, fără de copacul pe care să se agațe.

Dacă mă-ncred orbește în steaua mea interioară,
Cerul ăsta mare, mă face fără umbră.

De mă cufund în mare iluziilor,
Ea, își schimbă culoarea ochilor.

Oriunde mă duc,
Iubirea, devine izbucnire,
I-un parfum atât de brusc,
De direct:
A totul din mine, cere....
Abia să-mi permită răgazul să mai și zâmbesc
Căci zguduit, întreg universul a fost, golit de lipsa de noi.

Înainte de conștiință

Sunt prinsă între timiditatea mea și așteptările tale...
De acolo mă ițesc pe după draperiile minții
Ca să pun degetul pe carnea vie, a vieții...
...
Prima mea impresie?
A fost o uluire!
Grea,
Ca aceea de după plânsul în palme.

Dar am dreptul de a alege!
E,
O idee atât de bătrână, bătrânisimă, bătrânicioasă
E,
Opțiunea mea cea mai la îndemână și totodată cea mai vulnerabilă,
Prin care înaintez.

Acaparez spații,
Mă dilat în timpi niciodată deșertici
Mă cutremur, cu imaginația mea
ce a făcut înconjurul lumii, sofisticată...

Cu o viteză uluitoare.

Dar când mă măsor
Mă întorc între draperiile minții de catifea,
Acolo în centrul libertății:
Și,
Îmi refac privirea, ca-n ziua dintâi!

Și nu e nici un secret că acea privire ti-e adresata întâi și-ntâi, ție.

Meditație stingheră

Ai închis între noi tăcere
De aceea, suntem reci
Fără primăvară.

Zboru-mi din lăuntru mi-e stingher
Trebuie să mai învăț
Despre lumea fără goluri,
Despre plămada edenismului nostru,
Despre regăsirea de peste tot.

Unde ești Păsărarule?
Îmblânzești-mi zborul
Către Frumusețea care este în ochii celui care vede mai mult decât poate el duce.


e

Dancer in the Dark

http://www.youtube.com/watch?v=53vr9EiOH7g&feature=fvwrel

Dancer in the Dark

I've seen it all, I have seen the trees,
I've seen the willow leaves dancing in the breeze
I've seen a friend killed by a friend,
And lives that were over before they were spent.
I've seen what I was - I know what I'll be
I've seen it all - there is no more to see!

You haven't seen elephants, kings or Peru!
I'm happy to say I had better to do
What about China? Have you seen the Great Wall?
All walls are great, if the roof doesn't fall!

And the man you will marry?
The home you will share?
To be honest, I really don't care...

You've never been to Niagara Falls?
I have seen water, its water, that's all...
The Eiffel Tower, the Empire State?
My pulse was as high on my very first date!
Your grandson's hand as he plays with your hair?
To be honest, I really don't care...

I've seen it all, I've seen the dark
I've seen the brightness in one little spark.
I've seen what I chose and I've seen what I need,
And that is enough, to want more would be greed.
I've seen what I was and I know what I'll be
I've seen it all - there is no more to see!

You've seen it all and all you have seen
You can always review on your own little screen
The light and the dark, the big and the small
Just keep in mind - you need no more at all
You've seen what you were and know what you'll be
You've seen it all - there ïs no more to see!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/