Plimbare prin colecția de iluzii

Sunt om al dorințelor,
Clocotind,
Adică un om,
Prins furând iluzii,
De am golit întreg universul.

Dacă mă înfund în jungla din afară,
Sunt o liană aurie,
Lacomă, fără de copacul pe care să se agațe.

Dacă mă-ncred orbește în steaua mea interioară,
Cerul ăsta mare, mă face fără umbră.

De mă cufund în mare iluziilor,
Ea, își schimbă culoarea ochilor.

Oriunde mă duc,
Iubirea, devine izbucnire,
I-un parfum atât de brusc,
De direct:
A totul din mine, cere....
Abia să-mi permită răgazul să mai și zâmbesc
Căci zguduit, întreg universul a fost, golit de lipsa de noi.