starea mea de ambivalență

Ca-n secetele prelungite
de dogoare,
norii sufletului nostru se adună
din ”atât de demult” și din ”locul unde s-a clădit o întreagă poveste” ....

E o istorie nespusă, 
Și eu,
Vreau să spun tot ...
Spun tot,
Și, tot
Nu e ce pot.
Ce pot,
E, de fapt că spun
Fără să fie nimic adevărat...
Doar amintiri ale durerilor mele...

Dialogul nostru,
Infinit,
E de pe insula din suflet:
Muzica vieții
de pe o partitură de stare ambivalentă:
eu cu tu, în eu
eu cu tine, în eu
eu cu al tău, în ...
Eu celălalt, cu Tu celălalt, pe undeva pe aici, nu departe...dar mereu îmbrățișați...

Muzica vieții,
Fidelă,
Gama-i întreagă,
Tumultoasă,
Și, ...cea mai frumoasă trambulină din prăpastiile noastre,
Spre stările de grație.