”Țineți-vă bine gânduri bune! / Spăl podele creierului cu torent înlăcrimat de Cuvânt.”
vineri, 22 februarie 2013
Guliver, în țara zborurilor albastre
În tăcerea iubirii mele,
Gândurile mele-s pierdute
Jumătate amintire, jumătate iluzie,
Cotiledoane de neatingeri.
Atașată de fructul sec al trecutului,
De suflu de gheață și de răceala zăpezii,
M-am surghiunit într-un glaciar voluntar
Dar tânjesc după întoarcerea acasă.
Mă târăsc spre țara mea caldă:
Inima mea, cea vie a primăverii iubirii.
Drumul nu-l știu,
Doar vâna vieții pulsează
Drumul nu -l știu,
Îmi sunt mai necunoscută mie pe zi ce trece.
Mă așteaptă vraja unui anotimp al înnaripării
Unde ochii tăi-s de demult printre lucrurile esențiale.
Mereu va exista în mine o iubire ,a dorului de a iubi, iubirea celuilalt.
joi, 21 februarie 2013
atracția către imaculare
sunt un mim ce joacă cu cortina trasă
un rol de salt mortal,
fără plasă,
între un gând și altul.
sunt patrimoniu maleabil
pentru un afară de ne-înțeles,
porți atât de închise
cu priviri furiș nehrănite,
ce-mi fugăresc intimitate
de mă fac,
să-mi cer iertare de toate defectele mele,
vlăguită.
sunt zâmbetul timid, de firavă floare albastră
cu tupeul, c-ar vrea să stea de vorbă cu marea
când îmi alung necredința pășitului pe ape
cerându-mi întruna
să mă-ncunun cu curcubeuri.
miercuri, 20 februarie 2013
Intimitate
Picături de miere grele
aroma ta de miazăzi,
neuitată.
Atracția copleșitoare a zâmbetelor noastre,
lămpașe pentru credința
că totuși vei veni,
încă gravitează
în boabe grele
zmeurii,
pe buzele-mi.
aroma ta de miazăzi,
neuitată.
Atracția copleșitoare a zâmbetelor noastre,
lămpașe pentru credința
că totuși vei veni,
încă gravitează
în boabe grele
zmeurii,
pe buzele-mi.
Scaun original din Muzeul memoral Grigorescu. Lateral doua vase din ceramica facute de fiul lui Grigorescu - ceramist |
marți, 19 februarie 2013
Desprimăvărare...
Prea miroase și aburește a reavănul schimbărilor, prea se umflă mugurii să explodeze și ... încă nu este timpul lor..!!!
E timpul neliniștilor ce te scot din amorțeală, a zilelor ce-și lungesc orele, a dorinței de lumină mai multă. Mă uit și văd cum curge timpul zidirii.
E timpul să pășesc peste florile veștede, îmi spun. ... de care mi-e milă căci acum își scot capul mesagerii nemărginirii și pe ele n-o să le mai bage nimeni în seamă.
Gândurile mele, grele și indecent de frumoase plonjează în lume. Un jet artezian țâșnește din mine, sus, sus,... de tare mă tem, că am nimerit într-o horă de îngeri în zbor.
Altar de zâmbet ..îndeosebi ție ...
De demulturile, mă vlăguiesc și amintirile încremenite au metal înverzit și sudori de mucegai.
Trag cortina peste cearcănele inimii ca să le alung cu mirosul lor de carbid și amăreala neîncrederii ...Nici n-ai zice că pot fi topite într-un zâmbet... Nici nu știi ce cuprinde un simplu zâmbet...
Acel zâmbet, îndeosebi cel împărtășit vouă... ce-a luat ființă ca să vă împrăștie beznele și să vă aștearnă clipe de iubire, sub pași...
joi, 14 februarie 2013
mă-nsenin
Mă apasă cerul pe umeri,
acolo unde mă voi domni;
acolo mă și diluez
ori mă dilat
și când îmi profanez gândurile,
visele mi se risipesc
în mii de bucățele.
Apoi, mi se-nalță norii
de atâta suspin
și mă-nsenin.
acolo unde mă voi domni;
acolo mă și diluez
ori mă dilat
și când îmi profanez gândurile,
visele mi se risipesc
în mii de bucățele.
Apoi, mi se-nalță norii
de atâta suspin
și mă-nsenin.
autocunoaștere
Sunt eu,
nimic altceva decât ceea ce sunt
Sunt eu,
cea care iubește cât un cer și-un pământ,
Doar eu,
cu riturile destrămate-n labirint
C-o viață
crescută între răscruci și spulberată-n vânt
Sunt eu,
azi am coborât cu visele mele pe Pământ.
nimic altceva decât ceea ce sunt
Sunt eu,
cea care iubește cât un cer și-un pământ,
Doar eu,
cu riturile destrămate-n labirint
C-o viață
crescută între răscruci și spulberată-n vânt
Sunt eu,
azi am coborât cu visele mele pe Pământ.
Pescăruș ( cântec al formației Țapinarii)
http://youtu.be/KVOJMTdSSPc
Aș vrea să mă-ntorc
Dar mi se-nchide calea
cu câini vagabonzi
ce vestesc uitarea
nu mai suport
să văd însingurarea
dintre gând și gând
acolo-i schimbarea
am aripi de foc
mi se-nchide rana
picături de noroc
creeaza marea
mă închin cu-n picior
câci mâinile te caută
și vreau să cobor
dar vântul mă saltă
aruncă-te în nori
poate așa o să cobori
nu contează cine zboară mai sus
suntem toți niște păsări
mi-e de-ajuns
sunt un pescăruș
ce în mare se caută
un pic jucăuș
în vise se scaldă
aș vrea să mă-ntorc
dar mi-amestec visele
și nu mai suport
să-ți cânt picăturile
nu știu unde zbor
mi-am uitat în tine aripile
m-așez pe un nor
aștept să treacă clipele
azi sunt tot mai beat
amestec iubirile
și încă mă-ntorc
să-mi caut aripile
aruncă-te în nori
poate așa o să cobori
nu contează cine zboară mai sus
suntem toți niște păsări
mi-e de-ajuns.
Aș vrea să mă-ntorc
Dar mi se-nchide calea
cu câini vagabonzi
ce vestesc uitarea
nu mai suport
să văd însingurarea
dintre gând și gând
acolo-i schimbarea
am aripi de foc
mi se-nchide rana
picături de noroc
creeaza marea
mă închin cu-n picior
câci mâinile te caută
și vreau să cobor
dar vântul mă saltă
aruncă-te în nori
poate așa o să cobori
nu contează cine zboară mai sus
suntem toți niște păsări
mi-e de-ajuns
sunt un pescăruș
ce în mare se caută
un pic jucăuș
în vise se scaldă
aș vrea să mă-ntorc
dar mi-amestec visele
și nu mai suport
să-ți cânt picăturile
nu știu unde zbor
mi-am uitat în tine aripile
m-așez pe un nor
aștept să treacă clipele
azi sunt tot mai beat
amestec iubirile
și încă mă-ntorc
să-mi caut aripile
aruncă-te în nori
poate așa o să cobori
nu contează cine zboară mai sus
suntem toți niște păsări
mi-e de-ajuns.
miercuri, 13 februarie 2013
Ancore
În inimă
eternuri de tine netulburat
'nnotând, în valuri de liniște.
La țărm,
căpșuna focului pârjolește totul în cale.
tu ești primăvara mea veșnică
ploaie plânge pentru noi
i-am dat cerului bucuriile mele
și puterea tăcută
și ... ancora mea de frumusețe.
duminică, 10 februarie 2013
roua cerului
Sufăr de teama de a nu te pierde
Dar de-acu'
te-oi pune-ntr-o basma!
basmaua-i înnodată pe-un ciot,
și te-oi purta
în călătoria mea.
Și ș-așa din boccea
te scurgi strop cu strop
Și mă sleiesc de lacrimi
Ca să te umplu la loc.
Prin deșertul format,
zvântat,
vom merge,
noi doi
pe o cărare-ngustă
mai presus de nori
în acel spațiu,
unde gândurile nu mă mai dor.
Ca să redevin bob de rouă.
Dar de-acu'
te-oi pune-ntr-o basma!
basmaua-i înnodată pe-un ciot,
și te-oi purta
în călătoria mea.
Și ș-așa din boccea
te scurgi strop cu strop
Și mă sleiesc de lacrimi
Ca să te umplu la loc.
Prin deșertul format,
zvântat,
vom merge,
noi doi
pe o cărare-ngustă
mai presus de nori
în acel spațiu,
unde gândurile nu mă mai dor.
Ca să redevin bob de rouă.
De ce mi-e teamă să mărturisesc că pot să zbor?
Răsfoindu-te mereu
În abecedarul viselor,
Nepieritorului meu suflet
Nu-i mai e teamă
să mărturisească că poate să zboare.
În abecedarul viselor,
Nepieritorului meu suflet
Nu-i mai e teamă
să mărturisească că poate să zboare.
luni, 4 februarie 2013
Ai putea să înțelegi fără să ți-o spun, nu?
Cum am putea noi să trăim despărțiți?
Unde să-mi mai urnesc eu sufletul
dacă nu în noi?
N-a fost nici o întâlnire,
Nici o primă cunoaștere,
Ci o simplă re-găsire
După o așteptare seculară.
În vioara mea, am înmagazinat cântece și furtuni
în crâmpeie de Rai
Regăsindu-te în arcușul
Care ne reda lumii.
sâmbătă, 2 februarie 2013
Singurul vis
Înăuntru sâmbure,
dorul de tine,
se plămădește.
Cuminte și dulce
Se coace întâiul și singurul meu vis
despre tine.
dorul de tine,
se plămădește.
Cuminte și dulce
Se coace întâiul și singurul meu vis
despre tine.
vineri, 1 februarie 2013
Frământări
Fără tine, inima mi-i searbădă
și n-ai atâta idee
cât m-au otrăvit sentimentele coclite
pe care le priveam
sigure garanții,
pentru eternitate.
Când colo
iubirea mi s-a născut, a trăit și a murit numa-n mine
și de când mi-a mai crescut și sufletul
pieptăn lacomă cu degetele amintirii
coamele
cailor mei sălbatici,
plini de dorințe
doar doar, or mai zăbovi prin mine,
la pășunat pașnic
crezând că sunt Poiana Raiului din buricul pământului.
Când colo ce să mai guste sireacii
într-un deșert și pustiu.
****
Se derulează-ncet veșnicia
Și exact acum, undeva, în lumea asta prea largă
Io, numa-n dor mă sfarm
De-mi plâng începuturile...
Oh, oh, oh,
Pune-i-aș lacăt și izvor
inimii mele
Să-mi înghețe fulgerele
În cenușiul sufletului meu!!!
și n-ai atâta idee
cât m-au otrăvit sentimentele coclite
pe care le priveam
sigure garanții,
pentru eternitate.
Când colo
iubirea mi s-a născut, a trăit și a murit numa-n mine
și de când mi-a mai crescut și sufletul
pieptăn lacomă cu degetele amintirii
coamele
cailor mei sălbatici,
plini de dorințe
doar doar, or mai zăbovi prin mine,
la pășunat pașnic
crezând că sunt Poiana Raiului din buricul pământului.
Când colo ce să mai guste sireacii
într-un deșert și pustiu.
****
Se derulează-ncet veșnicia
Și exact acum, undeva, în lumea asta prea largă
Io, numa-n dor mă sfarm
De-mi plâng începuturile...
Oh, oh, oh,
Pune-i-aș lacăt și izvor
inimii mele
Să-mi înghețe fulgerele
În cenușiul sufletului meu!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)