De demulturile, mă vlăguiesc și amintirile încremenite au metal înverzit și sudori de mucegai.
Trag cortina peste cearcănele inimii ca să le alung cu mirosul lor de carbid și amăreala neîncrederii ...Nici n-ai zice că pot fi topite într-un zâmbet... Nici nu știi ce cuprinde un simplu zâmbet...
Acel zâmbet, îndeosebi cel împărtășit vouă... ce-a luat ființă ca să vă împrăștie beznele și să vă aștearnă clipe de iubire, sub pași...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu