Frământări

Fără tine, inima mi-i searbădă
și n-ai atâta idee
cât m-au otrăvit sentimentele coclite
pe care le priveam
sigure garanții,
pentru eternitate.

Când colo
iubirea mi s-a născut, a trăit și a murit numa-n mine
și de când mi-a mai crescut și sufletul
pieptăn lacomă cu degetele amintirii
coamele
cailor mei sălbatici,
plini de dorințe
doar doar, or mai zăbovi prin mine,
la pășunat pașnic
crezând că sunt Poiana Raiului din buricul pământului.

Când colo ce să mai guste sireacii
într-un deșert și pustiu.

 ****

Se derulează-ncet veșnicia
Și exact acum, undeva, în lumea asta prea largă
Io, numa-n dor mă sfarm
De-mi plâng începuturile...

Oh, oh, oh,
Pune-i-aș lacăt și izvor
inimii mele
Să-mi înghețe fulgerele
În cenușiul sufletului meu!!!