........
gâfâit, revin
din viața mea lichidă,
fragilă,
din lacrimile de care m-am stors
ca gazdă,
roasă,
de viermele contradicțiilor ...
în globul minții,
stele mă mușcă
și mă ard umbrele
ce fugeau de mine ...
e ca și cum sufletul sufletului
se mărește
se desprinde
și crește
ca un bulgăre de zăpadă prin rostogolire
și e încă întuneric acolo,
ca și cum
uitasem draperiile trase
să nu mai fiu fascinată de frumusețea infinitului...
și sparg tiparul
cu mulajul
primelor raze de soare ...
foarte frumos!
RăspundețiȘtergerefragilitate de rouă - lacrima
şi-un suflet al sufletului
ca o jumătate de aripă ce-şi plânge cealaltă jumătate...
te admir