duminică, 25 mai 2014

Ce e un gând?

Ce e un gând?
sămânță de căpățână...
ce mă izbește de mii de ori 
de pereți
mă bâzâie uneori 
ca un roi
scamatorie și uluială carnală
putreziciune de inimă-n spaime
schimbându-mă-n dorinți și voluptăți...
renunțare la logică
renunțare la lumina ochilor

pasăre de pripas
în cerul tăcerilor mele deraiate
până ajung la creierul lumii
unde cuvântul meu primește sunete
și răsuflare
și multe oftaturi,
și unde știu că am rămas definitiv
să văd că lumina vine de sus 
și de departe. De tare departe.

Ce e un gând?
murmur scânteind
de atâta dragoste
pentru divinele sensuri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu