Terra incognita

Îmi caut cu disperare făptura ...,
unde-mi e hotarul...?
Eu, sunt înăuntru ori îs p-afară?


Migălos,
îmi adun 
picăturile de normalitate,
dar știu că nici așa 
nu sunt eu tot, 
întregul!
preaplinul!


Nu-mi ies la inventar toate misterele
rătăcitele!
evadatele!
 ... și aventuri-mi grăiesc,
mai ales diminețile 
când
îmi mai măsor limita de  ”nu mai pot!”

...și când
alerg înc-un pic
până la granițe!
și mă-ncumet șovăielnic 
să-ntind pasul 
spre necunoscutul!
spre nemaiîntâlnitul!


 ...mai ales nopțile 
nedormitele!
verticalele!
când
îmi tai cuvintele în câte patru
și le arunc în zări,
multele!
roditoarele!

... mai ales visele
când
mă ninge diafan
din cerul plin de stele 
al encefalului meu.
terestrele! 
celestele!

- Și ce mai faci?
- Cred că  mi-e dor,
un așa dor să te îmbrățișez!

- Pe mine?
- Eh, nu! 
nu pe tine
ci pe ”noi”,
cu umbrele noastre cu tot,
cuprinzându-te!
în-gândurându-te!