Necesită abdicare

”Più regni comandi, di più regni sei schiavo.” (Marcello Veneziani)

Azi dimineață mi-am dat seama cât timp acordat mi s-a scurs. Lucruri care le-am iubit și respectat și care m-au posedat nejustificat de mult. Unilateral. Toate adevărurile care mi s-au negat, mi-au stat în gât ani întregi. Cohorte întregi de încălcări vizibile sau ascunse, ale celorlați care mă zgârie pe ochi și le țin minte și le enumăr cel puțin în gând, ani mulți după. Injustiția, derapajele și mai ales nerecunoștința lăsă asupra mea dungi negre de separare emoțională cu alții și îmi împodobește cunoscuții sau necunoscuții, cu aureole gri. Înghit cu greu nulitățile premiate și minciuna servită în față mă blochează. Nici nu mai știu dacă eu aș avea curajul  să plec în căutarea adevărului pe de-antregul ajungând să văd că îmi place mai mult adevărul meu. Pe câți din jurul meu i-am descalificat, pentru o singură greșeală de caracter, pentru că m-au desconsiderat și mai ales pentru discontinuități în relațiile noastre reciproce. 

Până la urmă, viața procedează invers. Exact invers. O văd mai des. O accept mai mult. Viața procedează invers atunci când prosperă, nu atunci când subzistă. Eu nu vreau să cresc așa cum o fac azi ”mulții”, comparându-se doar cu cei care stagnează. Asta nu e creștere. 

Mi-e greu însă să înțeleg care e calea fără să am dezamăgiri. E un drum care se numește abdicare. Abdicarea ca artă când este a celor puternici. Contează că viața cu normele ei rămâne să freamăte în mine. Contează însă ca aceste norme să nu îmi mai rămână rigide. Și nu pentru a le încălca ci pentru a le lărgi. Acesta e avansul. Așa procedează viața, lasă să înflorească greșeli peste tot în jur. Și mă face de cele mai multe ori  să simt că nu mă mai pot atinge de lumea asta care se duce de-a dura spre eșec. Nu mă încântă să rămân moralistul intransigent, justițiar cu alții dar în același timp să nu mă mai simt niciodată liber pentru că nu vreau să abdic de la acele domenii  care mă țin îngenunchiat. O astfel de abdicare, voluntară nu înseamnă resemnare. Nu e o renunțare, cu generozitate acordată mie însămi, de a nu mai privii de sus fațete ale lumii cărora le acord prea mult timp. Cu cât controlez mai multe regate cu atâta mai des le sunt aservit.



.