Acumulări

Am evadat dintr-o casă cu foarte 
dar foarte multe milieuri de macrameu,
și din bucătăria 
care magic mă lipicea cu exces de baclavale.

Am plecat de foarte 
dar foarte multe ori
în căutarea adevărului 
dar o neg, 
o neg cu-nverșunare
căci nu este în rețetarul cu mental sănătos.

Am învățat să trăiesc printre norii de molii
păstrând cu sfințenie
târâte dâre de naftalină
și munți de cioroboaie
de care nu mă mai despart.

Păstrez în orice-mbrățișare
fereala de ciupiturile obrajilor mei de copil de 5 ani
când mă recitam vecinelor 
ori unor rude obscure cu pălării ciudate
cu miros de rântaș 
și damf de guri nespălate,
cu  înțelepciunea 
că era nevoie de un tribut 
ce trebuia plătit.

Asimilez conflictele,
la fel ca certurile de la colț de stradă
și mă gândesc că nu-i chiiiiar așșșa de rău
căci e un fel, 
un alt fel, 
de cunoaștere prin exces. 

Îmi cultiv insomniile.
Chiar azi am ieșit dintr-una, 
tulburătoare
prin faptul că mă testează la limită.

Iar gândul meu, 
la fel de frumos ca o ilustrație din țări exotice,
rămâne un schelet al iluziilor,
așteptând să-l îmbrac
abia când mi se distribuie 
rațional,
masca,
special mâhnită de regrete.

Plouă în mine a înfrângere
pe strânsură amară de praf
și a remușcări că nu am dat mai devreme
bir cu fugiții.

Nu te atinge de mine până ce nu-mi revin!
Atunci redescopăr că îmi place enorm să râd 
și-mi zic: 
- Băi frate!  Ești pe drumul cel bun!


.

.