(sau cum să privești un aranjament de ikebana)
Oamenii se agață de propria lor individualitate. Le e frică să se unească. Chiar dacă recunosc că întregul e mai puternic decât bucățelele lui. Ikebana te ajută să pui totul într-un întreg.
De la încremenire pornește totul. De la stătutul din noi. În asta izbește cel mai tare imaginea florală. E relativ simplu: Începutul, e o derulare primară în fața ochilor. Combinația de flori cu cea de lumină și cu cea de spațialitate. Următorul pas e conectarea înțelegerii la cum sunt poziționate elementele și elementele vegetale față de suport (vas).
Apoi vine de la sine înțeles să cercetezi cum și cât sunt interconectate toate elementele compoziționale. Vezi de ce unele nu se pot lipsi de altele. Descoperi sensuri subtile, lucrezi cu ”încet”-ul. Simți cum ele, se apropie de tine. Ai revelația treptatului.
În fața ochilor se naște o nouă lume printr-un nou val de simboluri. Nu înseamnă că îți concepi un manual și că lucrezi cu instrumente precise și reguli tehnice. E magia viu-lui și asta îți taie răsuflarea. E puterea efemerului.
De aceea e important ca pentru început să vezi fiecare punct, fiecare mugur, fiecare boboc. Dus - întors. Sesizezi curbura frunzelor, forma, simetria sau distorsiunea, obstacole ce-ți îți întrerup linul privirii și ceva interior te tulbură până la magie. Sesizezi stadii de creștere, colorit, frunze, texturi și nervuri, lignificare și contorsionare, oglinda apei, și oglindirile reflectate, vasul, proporțiile lui, înălțimea și destinația întregului. Verifici umbra. Cu ele ar trebui să creezi compoziția. Prin ele, descoperi efortul fabricării lor. Efortul, e numitorul comun nu neapărat frumosul. E ceea ce schimbă totul.
Nemișcarea își schimbă statutul și e percepută pe drumul unui continuum ce crește gradat în intensitate și ale cărei borne sunt reperele formate din imagini. Compoziția, trebuie să îți dea senzația de dinamism și vitalitate.
Abia acum gândul, își extrage din ikebana, puterea devenind pentru privirile noastre o mașină de pus în mișcare imagini. Ochiul se duce către centru compoziției unde ți se focalizează privirea. Apoi ne diluează imaginea radiar pe fiecare linie sinuoasă, spre fiecare asimetrie. E fermecător să descoperi frăgezimea sau fragilitatea.
Ca orice operă de artă - Ikebana - este un bilet de călătorie. În momentul când o concepi începe drumul. De obicei privim florile cu un sentimentalism ieftin cu care faci comerț la evenimentele frumoase. O privești simplist ca răspunsul la un chestionar în care înveți niscaiva tehnici de aranjare și de cosmetizare.
Subiectul floral, prin ikebana - artă, cale și filozofie - trece dincolo de nevoia de a avea flori de sezon în glastră. Aș merge spre capacitarea ei, ca ”poftă de vizual” adică un anume gen de exaltare venită din adâncul unui sentiment de demult uitat ori ascuns. Mai apoi se adâncește spre stări mai complexe. Mai tulburătoare ca translație de la nemișcare la mișcare, de la paralizabil în frumusețe la intangibil în vibrant.
Ultimul lucru pe care-l faci este împrietenirea. La un anume nivel. O floare pe care o simți respirând, înrourându-se, uscându-se, producând fotosinteză, este transcendență. Respiră divinul. Atunci ție nu-ți mai rămâne decât uimirea să exprimi : Doamne, sunt atât de viu!!!
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu