Gard matinal și atât

Corn înflorit ( Câmpina în februarie)

                                                                                                                              (Câmpina)
Dimineață de plimbare agale pe o stradă liniștită. Lungă. Atât de primitoare! Atât de adormită  că nici câinii curților, de obicei vigilenți,  nu te bagă în seamă. Atât de provincială și de provincial periferică că nici o mașină n-a trecut în timpul plimbării mele. Atât de ploioasă că undeva ceața, se oprea la jumătatea străzii, protejând-o. 

Am avut sentimentul că trec pe lângă un șir cu nenumărate cuiburi de vise. 


Și în fața mea, garduri. Un lung șir de garduri. Bătrâne garduri de lemn, frontiere nu la fel de opace ca acele opreliști moderne ale mondenilor. Totuși  gheme de vise se deșiră din fiecare curte. Firele, le vedeam cum le ies să se împletească împreună în stradă.  Strada e a lor nu a mea, îmi spuneau. 

Am trecut pe lângă gardurile vesele ce păstrează ascunse case cu umeri frânți de vreme.  Garduri importante, ce punctează narcisismul deținătorilor. Garduri  ale singurătății, izolându-și total proprietarii. Garduri de sârmă împletită, dezvăluind grădini largi și poiate. Și în toată acea stradă lungă și binevoitoare cu mine, o anume veselie. Un clocot ascuns, ca fețele copiilor care nu-și pot masca mimica unei imagini pline de haz, și-și pun mâna la gură să-și înghită râsul. Că de, poate nu se cuvine!

Gardurile, încep să semene cu stăpânii lor și până la urmă se îmbibă cu personalitatea celor ce locuiesc în interior și se dovedesc ele însăle, purtătoare de mesaje.

Plimbare agale dus - întors, într-o dimineață somnoroasă în plină ploaie de primăvară. Clar de primăvară fertilă chiar dacă e încă februarie.

Ce am primit eu? 

- Daruri pentru toate simțurilor. Daruri trezite de mugurii care se umflă vizibil și de picăturile de apă ce se cumulează încet pe ei. Ploaia a transformat pomii într-un fel de brazi de Crăciun, plini de globulețe din apă. 

- Privirile curioase ale  găinilor care deja râcâiau. 

- Pomi curățiți de ramurile de prisos și tufe de trandafiri tăiate prost Asta îmi dă un fel de mâncările în palma stângă de parcă m-aș duce să îndrept lucrul ală făcut de mântuială și să pot tăia ”corect” frumusețe de tufă. Supărarea mea pe proprietarii de trandafiri e la fel ca supărarea pe care evident n-o pot etala, pe părinții, care neglijează educați propriilor lor copii. 

- Apoi copăile albastre uitate de seară în prag cu lături (a se vedea că stocul de băițe de plastic al magazinului local nu a avut multă vreme decât prezenta culoare albastră). 

- Cornul deja înflorit. Abundent înflorit. 

- Și multe capete de ghiocei. Atât de multe că formează pete de alb prin mocirliul grădinilor. 

- Apoi mirosul de ploaie și de lemn umed. 

- De pământ proaspăt întors cu lopata. 

- Și guguștiuci care comunică între ei că nu știu să zic dacă asta înseamnă că guguștesc sau nu.

   Avem întotdeauna șansa de a trece pe lângă lucruri extraordinare. Uneori ne trebuie ani întregi să vedem ceea ce este cu adevărat, în fața ochilor noștri. Alteori ca ieri, doar o plimbare mai lungă în necunoscut. Dacă vrei, există nenumărate imagini ce pot surprinde nuanțele unei ființe. Dacă nu vrei, treaba ta, căci totul e să dorim să învățăm...

Și ne-o dorim când ne e cu adevărat poftă.



.