Nu mai vreau să înving pe nimeni - ( axiomele devenirii II )

Toată lumea mă crede Făt Frumos
Dar eu am obosit
Nu mai vrea să înving pe nimeni.



Trăiesc un timp extrem de ciudat. Special pentru mine de golire și de vindecare. De unde știu? Păi de nicăieri dar așa mi se întâmplă. Oameni noi, ciudățenii și noutăți care vin peste mine și-mi aduc parfumuri și o anume tristețe și un gust de nicăieri, care nu e de toamna și nici de iarna. E gust ciudat cu aburii de primăvară, din tinerețea mea. Pe timpuri în vremea asta pregăteam compostul de fertilizat din balegă proaspătă. Munți de fermentație.
 
Și pe de alta parte dar undeva îndepărtat de mine, e o anume îngrijorare. Sunt îngrijorată pentru oameni dragi mie, de oriunde și din toate timpurile și nu ca un presentiment ca li s-ar întâmpla ceva rău ci pur și simplu ca eu nu mai adaug protecția mea asupra lor. Dar asta nu e adevărat. Pentru ca am un flux de gânduri și de rugăciuni, așa șuvoaie mari cum numai din Locurile Sfinte simțeam că pot trimite cuiva. E așa ca o tombolă de prieteni către care gândurile mele merg...

Și  m-am întrebat eu pe mine ce mi se întâmplă. Și a răsărit gândul acesta: Simplu. Probabil ca e timpul să mă îndrăgostesc. Nu chicoti. Și nici nu te uita chiorâș. Și n-o vei face dacă ai înțeles exact de ce fel de dragoste vorbesc eu! Nu este o nevoie, nu este o speranță, nu e ceva care m-ar bucura. Curios nu? E ca și când, voi afla în curând că nu am știut niciodată ce înseamnă asta, așa cum o voi afla acum.  

.