În umbra cocoșului de Breaza

Când eram foarte mică, mi se povestea că pe undeva pe la Breaza, am văzut eu pentru prima dată cocoșul. Unul fălos și bătăios din cei care ciupeau copii curioși. Și mi s-a părut înspăimântător, pentru că am dar de el, suit pe un gard și am făcut întâi și-ntâi cunoștință cu umbra lui. Umbră în care eram total cuprinsă. Mi-am pus pălăria (pălăriuța) pe fața și m-am ascuns de așa o dihanie pe care nici n-o văzusem dar care mă îngloba. 

Mai apoi, la diversele mele frici de copil, părinții îmi foloseau această poveste ca să mă ajute să trec peste ceea ce mie mi se părea de netrecut.
Dar ceea ce mi se pare semnificativ și atât de adânc ca o amprentă a lor în mine, încât să reziste unor peste 50 de ani, sunt de fapt discuțiile derivate din povestea cocoșului de Breaza. Și nu discuția propriu-zisă ci întrebările pe care le primeam/puneam sau eram pusă în starea de a le pune:

Mama: - Ce face floarea soarelui când e noapte? După ce se rotește ea?
 
Tata: - Câte lucruri cunosc eu care nu au umbră?

Mda, umbra se evidențiază în prezența unei surse de lumină dar ne-am obișnuit noi să căutăm sursa. Mereu s-o căutăm?

Ps: Am și niște fotografii de la Breaza, de atunci. Se pare că pălăria, ei da o deja pierdusem, ha ...

.

Adolescența e o permanentă construcție într-o creștere

Pentru părinți de adolescenți, nu pentru a-și ajuta copiii să treacă de adolescență ci să treacă prin adolescență. Frumos, să treacă și s-o petreacă...

Vrei ca propriul tău copil să crească pozitiv, sigur pe el și independent, flexibil și adaptat acestor vremuri și mai ales străduindu-se să facă lucruri mari, pe măsura lui, în viață? Ori vrei să rămână copia voastră, legat de voi, să răspundă nevoilor și gândirii societății din care voi ați provenit? A mentalității voastre, ori a bunicilor, ori a dădacelor, a gândirii de supermarket, a realizărilor de turmă și a ideii de permanentă concurențialitate?

V-a trebui voi să îi ajutați și să le fiți model pentru a adopta o mentalitate a creșterii. Ați auzit măcar de așa ceva?
Oh, dar e multă agitație pentru asta, în zilele noastre. E atât de multă agitaţie în ultima vreme, pentru că se pare că chiar funcţionează. Cercetările arată că copiii care adoptă o mentalitate de creştere văd schimbări de transformare în modul în care îşi abordează abilităţile şi în ceea ce pot realiza. 

Când îi auzi că spun "nu pot face ceva" sau " nu sunt bun la matematică " - acestea sunt toate semnele unei mentalitate fixe. Oare cine le-o fi fost modelul?

 Mentalitatea de creștere este opusul. Ei, adolescenții, trebuie să capete o stare de spirit, înțelegeți o anume stare și nu mai multe activități istovitoare, impuse și stabilite de părinții în fuga lor de a nu le scăpa nimic ceea ce le-ar putea oferii propriilor lor copii.

Pentru acest lucru au nevoie de momente de reflecție, de puncte fixe, de borne și de înțelegerea vieții ca un continuu.

Țineți minte cum era cu jurnalul? Acela în care scriau și alții. Acela repede abandonat de fiecare? Dar acum e din nou la modă să ai un jurnal, fie el și virtual. Ideea e cum acesta să și folosească, pentru că el trebuie să cuprindă și abilitățile importante și să dobândească această mentalitate de împuternicire. Obișnuiți-i să vă vadă că vă faceți timp: timp pentru lucruri noi, timp pentru a învăța ceva pentru voi înșivă, la orice vârstă și că faceți asta cu bucurie nu ca pe o corvoadă. Ei pot învăța din modelul care le sunteți doar dacă intrați voi într-o stare de învățare. Vorbim foarte mult de timpul de calitate petrecut cu ceilalți. Nu știu zău cum se întâmplă acest lucru pe la voi? Ce ziceți? Vă veți pregăti de un jurnal în care să aveți reflecțiile voastre, învățările voastre? Ceea ce a fost semnificativ și bun și de luat în seamă pentru fiecare, în ziua de ieri...

Despre decorațiuni și ștersul lor de praf

Vă mai aduceți aminte de mania colecționării albumelor de artă. Apoi puse frumos aranjate cât mai la vedere. 

- Puneam noi oare mai multă energie în a le colecționa decât în a le răsfoi?

Nu-i așa că în ziua de azi, în cazul în care le mai ai, cel mai greu lucru e să le ștergi de praf și ei da, nu mai sunt așezate simetric și frumos răsfirate la vedere, pentru ca musafirii să întrebe de ele?

Nu-i așa că de fapt, întrebarea azi, ni s-ar schimba? 

- De  fapt, de când n-am mai avut eu musafiri din cei pentru camera de zi? Din cei pe care să nu-i tratez cu uitatul la televizorul deschis (computer, combină tabletă, etc...) ci cu fața mea zâmbitoare, o cafea  cu caimac și o farfurioară cu dulceață de trandafiri...

- Vai, vai ce demodat gândești! mi se va spune. 

Dar am adus această imagine pentru că știu că nu ochilor, ci nasului această imagine vă va fi cu destul gâdilici, încât să vă facă poftă. 

- Poftă de ce? 

Poate de a răsfoi, în tihnă un album proaspăt șters de praf, lângă o cafea cu caimac...

.

.

Remediu pentru fricile mici

Știți, de fapt mie nu mi-e frică de oamenii învechiți, de orice vârstă ar fi ei. La ei se manifestă neputințele nu auto-limitările.

Mie, mie frică de extremismul părerilor și de capacitatea oamenilor binevoitori de a fi orgolioși și manipulatori pentru a-și pune-n aplicare doar propriile lor idei și atât. Cu accent pe ”doar”.

- Cum îi recunoști? 

- După cum sunt îmbrăcați.

- Adică?

- Păi se îmbracă în propriile lor idei  și le poartă cu așa o maiestate ca pe hainele regale. Când îi asculți le simții cum îți flutură mantiile pe la nas și când te uiți la ei, îi vezi cum își caută printre privitori, fie pajii fie supușii...

Și de fiecare dată când mi se întâmplă nu știu ce fel de legături fac clic prin minte, că-mi reamintesc de  povestea cu ”Hainele Împăratului” cu toate că n-ar trebui, pentru că nu se potrivește cu mesajul poveștii. Ăia din poveste erau mincinoși sadea.

Dar eu, îmi înlocuiesc personajele cu cele reale și ei da, râd pe înfundate. Asta ca să-mi treacă de frica vezi bine...

Să nu-mi spuneți că-mi place să-i ridiculizez pe cei din jur. Jur că nu-i asta. E o explicație interesantă în Harry Potter, legat de apariția unui ”bong”. (Să nu-mi spuneți că nu știți ce este acela un bong!). Trebuie să-l ”dezumfli cu o vrajă” gândindu-le la un antidot ridicol și fricile tale, pe ele da, să le faci ridicole...

.

Despre cum trebuie procedat cu îngerii

Azi dimineață, am găsit atâta mărgean risipit pe amintirile mele că ele, erau acoperite întru totul și roșii foc de emoție. 

Azi dimineață, m-am întrebat de unde vin și cine sunt și de ce o așa liniște m-a cuprins căci mintea mea e inundată de pete de lumină iar cordele sufletului meu îmi vuiesc albastru.

- Înțelegi? M-au inundat creșterile din mine dar cel mai tare și cel mai tare mă gâdilau mugurii de îngeri. 

Ți-am  făcut cu ochiul să trecem aparent nepăsători pe lângă mlădițele fragede cu aripi dar ai vrut, dinadins ai vrut să-i iscodești. Ai aflat astfel că ei nu au rădăcini, de aceea nu prea îi vedem des în suflete. (Le-)ai promis apoi că le  vei face un aerodrom, cu piste speciale de unde să își ia zborul. Eu m-am necăjit, îți spuneam răspicat și știi bine, un pic răstit:

- Hei ce faci? Îi alungi? Mi-i alungi?

M-ai liniștit când am văzut că aveai aprobarea, singurul aprobarea, de a construi hangare de îngeri. Acum am hangare de îngeri  în inima mea  singurul motiv pentru care ei, ar dori reîntoarcerea. 

De aceea tu-mi aduci miros ”de reîntoarcere ” și un zâmbet pe față de fiecare dată când te văd ...

.

(Irizații Caline 2009)

Ne credem buricul pământului !!! - Construcții VIII

Așa ne credem noi buricul pământului de numa! De fapt ce dorim e să fim văzuți așa undeva în centrul de importanță al celorlalți. Ne plângem, explicăm, detaliem, cumpărăm atenție, ne zbatem să impresionăm doar pentru un pic, un pic mai multă bunăvoință și atenție din partea celuilalt.

 Uni's țanțoși, eu le am pe astea cu bosumflatu'. Interiorul nostru clocotește și dai de toți pereții pe ăla, ori pe ăia, pe care ești supărat doar pentru că nu te-a văzut ce poți și-n loc să-ți zici simplu: 

- ”Ia nu-ți mai hrăni trolul din tine!!!” ni se scurge toată inteligența și toate abilitățile pentru a ne potoli orgoliul. 

Ne credem buricul pământului până când deodată pică cerul pe noi tine și ne dezmeticim...