sâmbătă, 17 iunie 2017

Remediu pentru fricile mici


Știți, de fapt mie nu mi-e frică de oamenii învechiți, de orice vârstă ar fi ei. La ei se manifestă neputințele nu auto-limitările.
 
Mie, mie frică de extremismul părerilor și de capacitatea oamenilor ”binevoitori” de a fi orgolioși și manipulatori pentru a-și pune-n aplicare doar propriile lor idei și atât. Cu accent pe ”doar”.
 
- Cum îi recunoști?
 
- După cum sunt îmbrăcați.
 
- Adică?
 
- Păi se îmbracă în propriile lor idei și le poartă cu așa o maiestate ca pe hainele regale. Când îi asculți, îi simții cum îți flutură mantiile pe la nas tău și când te uiți la ei, îi vezi cum își caută printre privitori, fie paji, fie supuși...
 
Și de fiecare dată când mi se întâmplă să dau peste astfel de oameni nu știu ce fel de legături fac clic, declic prin minte, că-mi reamintesc de povestea cu hainele Împăratului cu toate că n-ar trebui, pentru că nu se potrivește cu mesajul poveștii. Ăia din poveste erau mincinoși sadea.
 
Dar eu, îmi înlocuiesc personajele reale cu cele fictive și ei da, râd pe înfundate. Asta ca să-mi treacă de frica vezi bine...
 
Să nu-mi spuneți că-mi place să-i ridiculizez pe cei din jur. Nu e ce pare. Pentru că una e să ridiculizezi, înjosind oamenii și alta e să ridiculizezi metehnele care te înconjoară. Această clarificare am găsit-o când lucram cu adolescenții. Alături de ei, am citit și analizat seria de cărți Harry Potter. Și e o explicație interesantă acolo, legat de apariția unui ”bong”. Să nu-mi spuneți că nu știți ce este acela un bong? Un ”bong”, în cărțile magice ale lui Harry Potter este forma pe care o îmbracă fricile noastre. Nu știm ce cum se manifestă acestea până când nu ni le confruntăm. Dar pentru asta e nevoie de curaj. Aflați acum că pe pe un bong îl ”dezumfli cu o vrajă specială, aducându-ți imaginativ, în față, antidotul de încredere, adică opusul fricii tale sub formă ridiculizată”.
 
Merită încercat zic, înainte să ajungem în povestea cu  hainele Împăratului. Asupra unui singur amănunt vă mai atrag atenția, în lupta cu fricile proprii e nevoie de mult curaj și acest lucru e subliniat chiar din titlu. Titlul basmului cu haine fermecate vorbește de fapt de vitejie! (”Croitorașul cel viteaz”)
 
.


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu