În jurul nostru mă împiedic de îndemnuri de a deveni ” pufoșenii”, molateci și duși de nas. Și cum acest timp este al alegerilor, ele sunt frumos ambalate. Ni se vând la pachet cu tot confortul, grija și așa zisa ”protecție”. Ni se oferă asta ca cea mai bună soluție.
- ”Avem soluții nenumărate!!
Am aflat asta chiar ieri. Ni se susură cu cele mai dulci adaosuri de uniformizare. Când aud astfel de lucruri de care sunt înconjurată și normal îngrijorată, eu laolaltă cu voi, imediat mă duc cu gândul la Aria Calomniei”.
Calomnia e un vânticel,
o briză slabă ce adie dulce
care, domol, pe nesimţite,
uşurel şi cu blândeţe
începe să murmure.
Încet, încetişor,
ici şi colo,
pe şoptite, şuierând,
se prefiră, se strecoară.
În urechile multimii
pătrunde cu viclenie,
capetele şi minţile
le tulbură şi le-nfierbântă. (....)
(Bărbierul din Sevilla)
Dar dacă te scuturi, uite ca eu char acum, dai deja interior de câte o emoția puternică. Și atentă interior, am surprins un gând nou. El mai apoi, m-a umplut de idei ca niște artificii. Soluțiile până la urmă sunt la mine. Cred că așa ni se întâmplă când ne re-ancorăm la valorile reale.
Eu cred că lupta zilnică nu e cu alții, e cu prostia, cu starea de ”îmi e deajuns” ”știu eu tot” și cu “amartristeţea”. E o luptă inegală și nu biciul şi nici ascuţişul sabiei ne sunt armele de temut ci “arderea” şi “redescoperirea”.
Şi asta e o lecție greu de învățat. Și mai greu e de aplicat.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu