Mi s-a reproșat ani de-a rândul că aș fi ”sensibiloasă”. Așa cum spun, e vorba de reproș și nu de compliment. Mereu ca o critică. Mereu mi se aducea aminte de prințesa care nu putea să doarmă din cauza bobului de mazăre.
Nu știu dacă ați observat dar oamenii pun egal între o persoană ”sensibilă” și una fragilă. Ei bine eu nu sunt, nu arăt ”fragilitate”, mai ales fragilități corporale sau nu am aerul acela de a mă frânge psihic, mai ales în fața altora. Așa că orice îmi spun simțurile, orice văd, simt, ”miros”, orice informație cu nuanțele ei exterioare sau interiorizate în mine, cu toate că îmi oferă o grămadă de răspunsuri/impulsuri clare și are reacții, stimuli reali de cunoaștere, îmi aduc de multe ori catalogări și etichetări critice de la ”exagerezi” la ”aberezi” (spus în gând dar vizibil pe fețele celorlalți) sau de la ”ți se pare”, ”te prefaci„. Iar când lucrurile ajung într-un fel sau altul la acel moment în care aș putea să zic ”ți-am spus eu” lumea se comportă ciudat și în loc să recunoască că dreptatea îmi (mi-a) aparține, e înciudată. În viață ajunsă deja la 60+ am învățat să nu spun deloc ”ți-am spus eu încă de acum...” . Ba am adoptat și un truc și-l folosesc cel mai des (nu totdeauna). Acesta este să reiau planurile, propunerile, concluziile ca și cum ideile mele vechi erau deja știute și vizibil aprobate sau spuse de alții. Atunci intervine acel ” te dai mare” fără ca măcar eu să fi gândit așa ceva.
Dacă sunteți atenți vedeți cum cel mai rău într-un dialog/ muncă de echipă este atunci când articulezi emoțiile în forme mult mai variate decât cei cu vocabular emoțional un pic mai redus. Există stinghereli atunci când faci conexiuni logice înaintea altora, pentru că scoți în evidență subtilități neobservate de alții. Există mirări când aduci în față idei creative sau complexe la care alții chiar dacă s-au gândit la un moment nu le-au reunit într-o formă specifică, pe care o aduci tu în față. E foarte folositor să aduci în discuție un punct de cotitură când reușești să descoperi epuizare emoțională la cei din jur și încercă să-i ajuți... Toate acestea sunt văzute ”rău”, ca o formă de întrecere mascată nu ca o contribuție. Ahha, competiție? Desigur e nevoie de un anume vocabular și o anumită gestică care să acompanieze gândurile tale. Uneori înveți acest lucru din mers, alteori mai dai greș și ești etichet drept dur.
Totuși hipersensibilitatea nu este nici mai mult nici mai puțin decât o simplă trăsătură de personalitate și ea a început să fie considerată ca atare și acceptată doar în ultimii 20 de ani. Cercetătorii au conceptualizat această trăsătură, numind-o „higher sensitive person”” (persoană cu sensibilitate înaltă) dar la noi vor mai trece probabil încă 20 de ani până să o avem în mental și în dialoguri și să-i apreciem valoarea. Să o valorificăm din prima. Să sperăm că generațiile Alfa și Beta vor grăbi procesul.
Fiind o trăsătură de personalitate este diferită biologic și genetic de la individ la individ. Nu este cu nimic mai superioară sau inferioară decât alte trăsături. E pur și simplu modul tău de a acționa, în variata ta cea mai bună. Poate ar trebui să fim învățați că în mod conștient darurile noastre nu ne ajută numai pe noi ci puse laolaltă ajută toată lumea. Forma mea de vulnerabilitate ca și a altora trebuie să fie o superputere care contribuie și nu stă în concurență cu alte talente. Hipersensibilii nu sunt genii. Sunt altfel. Și ajută altfel. Atât.
Iar dacă tu ești o persoană extrem de sensibilă, este foarte probabil să observi mai ”mult” din ceea ce se întâmplă în jurul tău, mai detaliat, să te facă să te gândești mai profund la anumite procese, probleme pe care le observi. Să te frămânți noaptea că în jur ai putea să ajuți și nu ai spor. Asta cuprinde și faptul că vei fi afectat în experiențele tale altfel decât ceilalți, în bine și în rău. La o altă frecvență, poate. Din nou subliniez, nu înseamnă că ești superior sau că ești ”mai critic” ci că așa ești de când te-ai născut, ai o sensibilitate senzorială mai mare și răspunzi emoțional altfel. E la fel ca un aenolog. Mereu, încă din facultate m-am împiedicat de termenul acesta latinesc cu ”ae”-ul în față. Mă bucur că dex-ul acceptă și forma de enolog acum. Acum i se zice somelier. Nu pare un titlu regal ci e un fel de specialist. Hipersensibilii sunt și ei somelieri ai emoțiilor adică niște specialiști în emoții.
Persoanele extrem de sensibile gândesc și simt diferit. Există posibilitatea să fi orientat spre detalii pentru că acestea îți ”vorbesc” foarte mult despre realitate, varietate și diferențiere. Despre o secvență și importanța ei. (Poate) Ai o conștiinciozitate care îi sperie pe ceilalți și ești renumit pentru atenția cu care interpretezi detaliile. Eu văd avantajul de a avea o astfel de persoană valoroasă în munca de echipă, dar există contexte care din cauza acestor trăsături nu neapărat ieșite din comun, calitățile tale să devină pretexte de izolare sau o pietre de moară dacă criticile nu sunt ponderate sau nu există apreciere... De obicei liderii nu prea ”înghit” astfel de oameni.
Sigur că și tu trebuie să înveți, să exersezi, să-ți gestionezi emoțiile, să îți faci mereu examene de conștiință, să gestionezi fricile. Mda, până la urmă sensibiloșii au mai mult de muncă. Dar e mai bine să lucrezi la îmbunătățirea imaginii tale decât ea să devină o slăbiciune de care să se profite sau o sabie cu două tăișuri care să îți aducă inconveniente.
Acum ca tribut la ideea asta de sensibilitate e important să nu uităm că unii sunt ieșiți din comun și alții, așa ca mine, sunt obișnuiți.
Într-un studiu pe care l-am găsit (științific și nu de gargară) am descoperit și avantajele și dezavantajele.
Dezavantaje:
- disconfort senzorial (suferi în medii cu stimuli mai puternici: zgomote, lumini, mirosuri etc.);
- disconfort organic (suferi la dureri care pentru alții sunt „slabe”, suferi la modificări mici ale temperaturii corpului, suferi la disfuncționalități organice care pentru alții sunt „suportabile” sau pot trece neobservate);
- agorafobie (te simți rău acolo unde sunt oameni mulți);
- nu poți lucra în condiții de stres ridicat;
- ai șanse foarte mici în competiții (nu poți gestiona presiunea emoțională);
- poți fi sancționat/ă social și marginalizat/ă ca „exagerat/ă”, „prefăcut/ă”, „incapabil/ă”, „handicapat/ă” etc.;
- poți deveni timid/ă, fără încredere în sine, cu stimă de sine scăzută;
- poți ajunge la deprimare și depresii, prin acumularea celor de mai sus, dacă nu înțelegi corect cauza lor.
Avantaje:
- ai acces la informație mai multă și mai nuanțată decât majoritatea oamenilor; observi detalii subtile pe care alții nu le observă;
- procesezi informația mai mult decât majoritatea și ai șansa să obții rezultate mai bune;
- poți fi mai creativ/ă;
- simți că trăiești; practic, trăiești intens fiecare experiență de viață;
- te simți fericit/ă și împlinit/ă în multe situații care pentru alții sunt „banale” și „plictisitoare”.
Ceea ce recunosc cu mâna pe este că personal trăiesc intens chiar plenar fiecare experiență de viață. De la visele nopții, la rugăciunea de dimineață la munca de peste zi. Ca și cum observ fiecare nuanță. Că exact propria „hipersensibilitate” m-a ajutat să devin un catalizator, un moderator sau chiar un fel de (psiho)sociolog care vede ce alții nu văd și gândește mai nuanțat decât alții. Tot „hipersensibilitatea” m-a ajutat să „citesc” cât de cât corect și probabil ceva mai rapid și nevoile și mai ales resursele oamenilor. Adică să devin mai empatic fără să proclam asta.
Uneori mă văd ca un fel de detectiv, ați văzut cum caut semne, uneori doar ale primăverii dar de fapt caut mereu muguri în oamenii de lângă mine.
Las aici un prim link către un articol despre atestarea acestei trăsături.
https://psyche.co/guides/how-to-thrive-as-a-highly-sensitive-person-in-a-noisy-world
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu