căi neexploatate ...

Nu vreau să mă mai amputez interior. E bogăția mea interioară și-i păcat.  De ce să-mi folosesc imaginația ca să creez așteptări de la ceilalți, reacții de la ceilalți, opoziție de la ceilalți. Gândurile mele, invențiile mele în locul celorlalți de fapt pe mine mă limitează, mă inhibă și devin  ca o barieră ce nu-mi dă voie să mă manifest și mai ales nu-mi dă voie să-mi văd încă căile neexplorate..... 

cea mai mare nefericire

Și eu sunt un căutător de fericire. Și mie îmi trebuie. Dar gândind profund îmi dau seama că e o mare nefericire să fii singurul fericit. 

Așadar ... aș recolta niscaiva parteneri ...

Celorlalți

Suntem ceea ce ducem cu noi din trecut spre prezent și atât  de preocupați de asta că nu ne mai frământă cu obstinență imaginea viitorului. 

Cât despre mine am încetat să mă mai uit în oglindă. Cu toate că mă ademenește. Pentru că oglinda îmi spune despre ceea ce e în spatele ochilor mei: fragmentele cu ”aici, clipa tocmai a trecut”. 
Așa că voi înceta pas cu pas să mai articulez vorbele pur și simplu. Poate că așa voi uita să-mi număr pașii  și să-mi compar anii și să-mi acopăr greșelile ori să-mi scot în evidență răscolitor și debordant nevoile ...

E la noi de atins - pe o anume treaptă - un limbaj de catifele. De la acest punct, inimile intră în eternitatea iubirii. Pe mai departe, e simplă alchimie.

 

Într-o grădină!

La un control de rutină,
s-a verificat!
că:
inima mea de porțelan
e ciobită
de la o mirare iernatic - brumărie
când am văzut un trandafir înflorind
în ianuarie.
Era mare, greu și lăptos,
(a nu,
nu acel ianuarie grozav de geros!)
și puțin aplecat, 
încărcat
de zăpadă,
hlamidă albă,
da'n-avea el treabă
că,
discută cu-n ghiocel.

Galeș, grațios
îi picura rar, bobii de rouă.

Uitându-se la el,
celălaltul,
sfios și pricăjit
el, vestitorul firoscos,
stătea cu ochii-n sus, 
ochi în ochi,
alb în alb.

Atâta implorare de răgaz
am văzut eu,
cu ochii mei
că nu e de mirare
că și moartea'ntârziase
de după un colț de ianuarie.

Și,
ei,
sireacii-n ardoare,
se iubeau ca de pe altă lume.
De alb.

Descântec de mâncărire ( Odă garofului!)

de la o admiratoare ploieșteancă

Cum capra iubește iarba crudă și țepoasă
Așa umblu eu, lunatec pe meridianul tău
Garofule!

Zici că-s amnezică!
că-s ahtiată de ispite!
De fiecare dată, cu uimire crescândă
Rup ambalajul sentimentelor noi, dulce'ndurate!

De hatârul tău,
Iscodesc fără logică ...
Și aștept să mă odihnesc
Doar la umbra
La ambra
La sandaua ta
De Ahile.

căci eheei, știu eu bine cum să te descânt
Și să nu-mi rămâi impenetrabil.

Să nu râzi
apologetic
de muiereștile mele, fluide idei ...
Da'afurisitule! 
Acum te-nveliși despotic cu dogoarea lor
ca într-o cergă mițoasă.

În rest ...
io, incurabilă
mă-mbogății o viață
și încep să zâmbesc
cu o dâră a parfumului tău în dinți ...
G a r o f u l e !

Echo - raportează!

Ecoul dorului tău s-a izbit de mine.
M-a scanat.
Și darnic, m-a îmbrăcat cu unda ta.
- ”Unda ta! Unda ta! Unda ta!” ... - îmi vine de departe chemarea.

Brocart greu,
inundat de lacrimi 
s-a  lăsat peste inima mea
atunci.

- ”Unda ta! Unda ta! Unda ta! ..”
țipă Echo, topindu-se în depărtări.
Uite cum mă mulează,
senină,
fără cocoloși,
înmuindu-mă ...

Masa de aer se mișcă, ușor,
Prin coroana arborelui așteptării
ce-a crescut prea mare în inima mea
și ale cărei frunze's
doar,
aninate picături din roua plânsului meu.
Ecoul,
Îmi învăluie propriul eu,
având drept măsură:
consistența textură căldură, culoară, văpaia, ...

Și constatând el că văpaia mea către tine
e ca para focului,
grăbit
(Știind și că  are de făcut drum înapoi,
Atât de lung, întrucât și-a luat
Încălțări de oțel),
Grăbit,
Ondulându-se ușor spre sud
Într-o elegantă răsucire
Adună șăgalnic un măr, din mărul plin de roade,
din grădina Hesperidelor,
Și se întoarnă ...

Mai apoi raportul
scurt,
elucidează:
”Merele coapte's roș-dulci și zemoase
și flama-i dogoritoare de dor:
a venit vremea culesului!
”- vremea culesului” ..., ” vremea culesului” ..., 
”vremea culesului” ...

Irizație calină

Prelinsu-m-am din vraja
Caleidoscopului Divin,
Picătură de viață
Aninată,
'n geana-I de lumină,
Eu strop de univers divers,
Dispers -dăltuitor
Cu Unic sens,
Al vieții Sens,
Să fiu bob greu,
De rouă cristalină,
O irizație a reflecției,
calină,
Un joc de curcubeu, 
Înnobilat
De calda-i oglindire,
Diamantin,
Ce-mi generează în sublim,
Desăvârșire.