de la o admiratoare ploieșteancă
Cum capra iubește iarba crudă și țepoasă
Așa umblu eu, lunatec pe meridianul tău
Garofule!
Zici că-s amnezică!
că-s ahtiată de ispite!
De fiecare dată, cu uimire crescândă
Rup ambalajul sentimentelor noi, dulce'ndurate!
De hatârul tău,
Iscodesc fără logică ...
Și aștept să mă odihnesc
Doar la umbra
La ambra
La sandaua ta
De Ahile.
căci eheei, știu eu bine cum să te descânt
Și să nu-mi rămâi impenetrabil.
Să nu râzi
apologetic
de muiereștile mele, fluide idei ...
Da'afurisitule!
Acum te-nveliși despotic cu dogoarea lor
ca într-o cergă mițoasă.
În rest ...
io, incurabilă
mă-mbogății o viață
și încep să zâmbesc
cu o dâră a parfumului tău în dinți ...
G a r o f u l e !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu