drumul lui ”a fi noi”

... și totuși suntem atât de fragili... mai delicați ca un porțelan chinezesc.... suntem fragili și din cauză că suntem  un "tu" si un "eu". Doua "forme", deja întărite! ...

Imaginează-ți la o roată de olar, aceași turație în vârtejul lumii acesteia și  doua forme ce se modelează osmotic maleabil și complementar și care se numește "noi". Un flamenco  de materiale distincte, permanent distincte dar acceptând să își lase contururile  "înmuiate" de dragul unuia - celuilalt..."Noi" nu cere împlinirea triumfal  ci permanentă munca și curaj într-un dans de geneză al ființelor noastre.

Eu vorbesc de idealuri reci și nepermise muritorilor de rând ... pentru că o așa comunicare, nici nu am ști s-o simțim și gustăm  ... darămite să ajungem să-l înțelegem pe "a răbda" și pe "a  nădăjdui" ca voință,  cele două frontiere  diferite ale dragostei noastre de oameni ce ne străjuiesc cu fermitate și  nu fac decât să ne ajute să învățăm lecția dragostei totale ... căci  a răbda e lecția supraviețuirii în dragoste, ... a spera e lecția  continuității... Această lume a lui ”a fi noi", e geneză sau co-naștere... Și când sunt conștientă de drumul lung din față, devin mai umilă, mult mai umilă...