alungarea singurătății

M-am aprins a lumină, cu gânduri de dragoste.  

- Care dragoste? 
- Oarecare dragoste. 

- Către cine? 
- Către oricine. 

- ”Oricine”le poate fi iubit? 
- Poate fi iubit! zic, că tot e mai bună dragostea decât  fără dragostea. Și mult mai bună ca sterilul de, din, prin și la dragoste. 

Apoi pe ploaia ce se cerne mohorât, am sfidat-o pentru că  mă simt mai bogată prin faptul că există atât de multă lume în juru-mi. Îmi sunt alături mulți de ”oricine”. Inclusiv tu. 

- Care tu? Cine tu? 
- Tu, oarecare. Oarecine. 

- Câți de ”tu” sunt în tine?
- Câți de ”tu” sunt în mine! O bogăție de ”tu”. 

Am zâmbit. Cu un singur motiv. Vroiam ca tu-ul, din 'năuntrul meu să mi te uiți prin ochii, să te vezi tu pe tine  așa cum numai eu te pot vedea. Și să nu te mai simți singur. Niciodată. Și să fi mai bogat dacă nu cu gândurile mele de bine și de bun măcar cu o strașnică gâdilătură a răsuflării mele pe undeva pe sufletu-ți.