către ”tu” despre ”noi” - numai la urechea sufletului

Cică un studiu făcut americănește, arată că dacă șoptești cuvintele cuiva  în urechea dreaptă, vei fi mai adânc înțeles, mai cu nuanțe. Cica, merge mai bine circuitul și iacă, de la urechea dreptă, vorbele,  plecă direct la emisfera stângă a creierului, care e cea care face pe "deștepta"... 


Un alt studiu arată că dacă zâmbești atât timp cât vorbești la telefon, acest lucru se transmite interlocutorului. Și cum la SMS-uri și e-mail-uri încă nu s-a făcut un studiu, eu consider că e  obligatoriu ca să "te simtă" și să te recunoscă să zâmbești și destinatarului de pe computer. Așa că eu mă comformez!!!

...  și o să încerc  măcar cu gândul să stau tuturor, tot timpul, mai lângă urechea dreapta a sufletului lor.

 M-am gândit bine, cred că se potrivește de minune pentru că ”tu” la dreapta mea mereu, înseamnă că și eu sunt la stânga ta, ... iară eu fiind stângace de fel și presupun cu creierii  inversați, îmi vei vorbi ”tu” la rândul tău, la urecha cea buna. Hmmm, ce de nuanțe, atunci!!!

Oi fi eu zurlie și-n multe privințe imperfectă (mult mai mult decât ești ”tu” gata să mă accepți), dar ceea ce îți spun în mesajele mele și în dialogul cel purtăm, înseamnă să o să mă dezvălui ”ție” cu mult mai multă sinceritate. Și e posibil ca prin asta să vezi, mai multă prețuire și mai multă dragoste. O să încerc să nu mai fiu argumentativă sau explicativă de fiecare dată, pentru că am deja multa încredere în tine și atunci încerc intuitiv și mai pe scurt să te las să mă percepi. Urechea asta dreptă trebuie să facă anumite legături, nu? 

Că, inevitabil, uneori se nimerește ca ”nuca-n perete”, am mai văzut ... și astfel de situați  ne dor și ne irită și ne necăjesc. Și atunci eu, nu mă simt  că am făcut o greșeală pentru că inima mea nu are să-și reproșeze nimic; dar atunci să-ți imaginezi că doar poate par ca un taur, prizonier, într-o vitrină de porțelanuri. Și mi-e teamă să mă mișc.  Doar mă foiesc neliniștită, neștiind ce vrei...

Dar vezi, azi pe drum am stat și m-am gândit cum de se pot întâmpla astfel de lucruri, cum se pot evita și nu am găsit  o strategie valabila. Zău! Dar ceea ce  mi s-a părut de netăgăduit ca învățătură  pentru viața mea, în ziua de azi, e o clocoteală în plus, între noi... Și sigur e de bine!!!  Șoaptă cu încredere și zâmbet: pentru un balsam al sufletului și din asta să înflorească multicolor sentimente, și iertarea, și binecuvântarea, și șăgalnicul, și îndurarea, și zburdălnicia și excepționalul relațiior și voința spre bine...

Și încă odată pentru urechea dreaptă a sufletului tău: 
 ”- De când te cunosc, cu atât de multă prețuire te port în suflet!”