gânduri de creștere - II -

Doamne, atâtea gânduri dau năvală că mi-a stat mintea dintr-o dată!

 - De pildă, azi,  o să stau deoparte la tot ce incită, la ură și violență! îmi zic. 

Și încep să mă simt mai bine încercând să scap ușor de propria-mi cercetare. Păi cui îi place să fie examinat? Chiar și de el însuși? 

- Adică, .... și încep să-mi fac o serie de restricții, din zona de unde cred eu că îmi vin mie, ”ura și violența” . O listă lungă.... Îmi promit că o să le respect... Ca și cum m-aș putea izola complet de din-afara mea ...

- Să mă apuc să-mi fac curățenie! îmi zic. 

Nu mi-e teamă să spun că adun astfel de lucruri ca violența și ura. Unele doar uitându-mă în jur și pe altele fabricându-le. Nu ”dă bine” să spun că și eu fabric așa ceva, nu-i așa? Dar la o adică,  cine ar crede că un suflet care se muncește să crească nu produce și deșeuri  toxice? 

Tot mă îndepărtez gândindu-mă la acele suflețele care se abțin  de a nu explora. Nu scotocesc. Vai de ele! Ar fi la fel ca papucii chinezești, puși de timpuriu pe piciorul fetițelor. S-ar auto - schilodii, plătind prețul conveniențelor sociale.

Se prăvălesc peste mine termeni,  gradații, numărări comparatorii? Găselnițe ca să îmi amăgesc timpul... și temerile ... și ... nesăbuința... căutându-mi răspunsurile, nu drumul.

Vreau să aflu răspunsuri repezi, în care să mă regăsesc. Vreau să ajung la perfectabilitate fără experiențe,  ...., fără experiențe dureroase mai ales.  
Se prăvălesc peste mine termeni,  gradații, numărări comparatorii? 

Uit mereu ordinea naturală a lucrurilor,  e aceea că coacerea nu poate exista fără fructificare.