„Covoarele se pun pe bătător şi se bat zdravan şi se curăţă
şi cu peria şi se lasă la aerisit, se pun când duşumelele’s luna
spălate zvântate bine,.., porţelanurile doar cu apă caldă le
speli şi cu puţină zeamă de lămâie nu cu bicarbonat să
distrugă culoare picturilor, da’ le speli până îţi
scârţîie degetul pe ele ... şi fii atentă la serviciul de tort..
.e de la 186... iar argintăria s-o laşi la sfârşit. Pui pastă de
curăţat pe cârpă şi freci, freci până se duce toată
cocleala şi străluceşte...” – bunica mea ...pe la 1969
Am dreptul să
te urăsc, uneori
Să te neg
cu-nverşunare
Cel mai mult îmi
place să te caricaturizez
Să te acuz,
până la descalificare
Să fac mutre,
la bunele tale intenţii,
Să te arăt cu
degetul,
...ca darurile
mele dumnezeieşti, în comparaţie,
Să clipocească
pline de fapte bune.
Proasta de mine,
vorbesc cu aşteptările din mine, de
Re (-)
sentimente,
Reveniri,
Readânciri,
Recluziune,
Reaşezare...
Când de fapt,
aveam o foame hrăpăreaţă de tine,
Cel ideal din
mine,
Îmbrăcându-te
în straie de durere
Ca p-o fiinţă
clepsidră, din sticla de oglindă,
(Ce e altfel,
decât o fiinţă pendul),
Şi prin care se
scurge atâta nămol
Până ce mă
doare apa de pri’prejur
Şi se face ca
mierea de groasă.
Şi asta pentru
că mi-e aşa de groază dacă aş fi fost tăcut, indiferenţei
tale!
Şi pentru că e
cumplit ca uneori eu,
să-mi fiu un tovarăş aşa de îngust pentru
mine însumi!
De aceea, nu
ezit niciodata să-mi întind mâna
Şi frec uneori
lăuntrul până mi se duce toată cocleala
Fără frică de
toceală,
...doar pentru
un licăr de lucire.
E un risc
propriu să fiu moral.
Păstrez
întotdeauna de veghe, un ochi interior:
Cifru’ secret
al unei cuceriri asupra mea.
