cum îmi crește valoarea

Uneori în viață nu știu să despart realul de mistic, mă simt ca și Quasimodo, rugându-se în catedrală. (Din penumbre, furișat și doar când era singur, atunci ajungea la altar!) Alteori însă, când știu că întâmplător mai este cineva cunoscut acolo, alerg de-mi sfârâie călcâiele. Fuguța, fuguța!  Și nu mai știu dacă vreau să întâlnesc o lume întreagă de semeni sau să-L întâlnesc. Mă sfiesc să-mi dau răspuns. Dar știu, fără să caut, că sunt, mai sigură în fața Lui când sunt alături de cei cunoscuți mie - chiar și în gând - și parcă mai valoroasă.