Scrisoarea II -a

Într-un fel ciudat, parcă aș știi toate răspunsurile la dilemele tale. Știu. De fapt nu știu răspunsurile tale, dar am certitudinea că dilemele tale, dilemele mele, fricile noastre, barierele și nodul îmbârligat și ternul din comunicările noastre sunt rezolvabile (nu zic ușoare) prin înțelegerea complementarități noastre. 

Ar fi ca ceva care,  la impactul nostru, înțelegi se dezleagă, se destramă iar în momentul întâlniri lor dintre noi sau se umple sau se rotunjește. Am avea o prietenie ”rotundă”.

Uite, poate tu  vezi viața trăită "nebunește" iar eu din contră, din contra zic, o văd cu încetinitorul. Nu pentru ca am fi molcomi sau bătrâni ci pentru că o văd într-o atemporalitate ca și cum am fi pe "lună". O văd mai mult transmitere de energie, de gânduri și de cunoaștere. E ca un flux înfometat dintre noi, al nostru. O hrănire profundă și reciprocă.

Și mai cred că ar trebui să simplificăm totul.  Dacă vrei să mergi pe drumul tumultului, alege să-ți închizi rănile; într-o viață tumultuoasă chiar dacă frumoasă dar agitată,  rănile tale  vor avea permanent ”coajă” dar nu se vor cicatriza. Alege asta ca să poți merge înainte. Sunt noi provocări, sunt noi frontiere (scuze dacă sună ca în ”Star Trek”). 

Mă trezesc că parcă îți dau lecții și nu vreau asta  doar ca într-un fel de neînțeles, eu sunt acum plină de exuberanță că  putem avea o comunicare. E falsă bătălia ta între omul rațional și omul care vrea să trăiască cu inima. Pot locui amândouă în același trup și suflet. Dar îți înțeleg nevoia ta spre absolut. E sublimă și în același timp înfricoșătoare. Înfricoșătoare nu în frică, groază ci în măreție. 

Dar eu cred că noi avem nevoie de pace interioară încă aici, încă de aici. Poate asta aș putea eu să te învăț, pacea și zâmbetul. Poate asta am eu de dat celorlalți. Așa cum tu îmi poți oferi prin ochii reciproci, frumusețea acestei lumi.


Aș sta să purtăm astfel de discuții, cu tine pâna se luminează sau pâna ne iluminăm. Ce importanță are dacă ne-am mai întâlnit și a câta oară... important e că ni s-a dat șansa să continuam și că de noi depinde de cât de lung e tronsonul și cât de complet avem șansa de a călători printre ere și lumi și oameni...