punct de vedere

Te-ai întrebat  de ce avem trecut și viitor?  
De ce mintea noastră e concepută așa? 
De ce nu atingem decât rareori fericirea și  nu rămânem în ea, ca pe un platou? 
Cred că la fel ca acel prinț, care în țara tinereții fără bătrânețe, a dorit să se reîntoarcă și să moară și să sufere?

Eu m-am gândit de ce gândurile noastre pendulează periodic între remușcare și speranță.
Pentru că fericirea nu e o simplă stare ci trebuie s-o luăm ca pe o  recompensă și atunci trebuie să ne coacem iar prin fructul nostru să primim ceea ce simt eu că este iluminare și mai apoi să  putem să ne recunoaștem în alte dimensiuni. Nu pe Dumnezeu să-l recunoaștem ci noi, între noi înșine. 

De aceea avem nevoie de trecut, prezent și viitor ca să ne desăvârșim spiritual. De aceea, poate în mintea mea, mântuirea înseamnă mai altfel decât doar salvare și vindecare, e dezrobitoare și eliberatoare și poate dura o clipa și o eternitate. Dar  o măsurăm...., o așteptăm, o dorim... Eu  nu vreau să trăiesc un ”prezent continuu„ care să însemne să nu mai ai speranțe, să nu vrei mai binele, din ce în ce mai binele, din ce în ce mai mult bunul? Și unde vor fi fiind visele? Visele împlinite?

O stare de continua împlinire, e aici, pentru mine sinonimă cu fericirea. Dar fericirea e un așa ceva, ce nu-l putem suporta aici, pentru că e starea de ACOLO. Aici,  trăirea prezentului, ar însemna să fim molcomi, să fim "călduți" ....Dar vezi, asta e filozofie curata. 

E un punct de vedere pe care eu întâmplător îl trăiesc.