Sunt ca un instrument

Cânt, 
la mine însămi
ca la un instrument,
despre lumea asta singuratică
ce domnește
ce vibrează
în fiecare din noi. 

Cânt, 
până mă luminez.

Simt solubil
că eu sunt de acolo și nu de aici
Simt asta pipăindu-mă cu buricul degetelor pe interior,
și pe dibuite 
cu orice licăr de atom care,
poate fi contrapus 
întunericului singuratic al interiorului meu
ca pe unul din marile adevăruri ale permanenței.

Însuflețită de simțire
lumea singuratică rodește
se rostogolește,
prin posibile amestecuri,
combinații 
în număr infinit,
și mă străbate 
prin artere 
și vene,
ca un drum,
drum năvalnic
de sânge,
din creieri până-n tălpi.


Și cu cât drumul se desparte în mai multe căi 
cu atât mai mult 
am dreptul să  aleg ...