ascuns de ochii lumii
întunericul albăstrui
se întoarce gros,
în noi ...
..........
..., grăbesc spre visul încastrat în mine
cel cu incrustații de mii de stele
și aștept magia melancolică a zăpezii:
alb și rece,
ignorând tot ce ar fi fost vreodată de știut,
alb molatec,
ce cade împrăștiind tăcere,
apoi, preschimb în lumină blândă
un surâs care te scaldă.
.
Te-ai trezit vre-odată pierdut,
cu dorința de a vedea orizontul infinit
în ochii cuiva?
Și cu dorința arzătoare de a dansa?
Te-ai trezit vre-odată
cerb zbâtându-se,
cu coarne încurcate-n desiș
și cu ochii sperioși
să tresari,
pentru că poți auzi
lupta
care a mai rămas în tine?
Te-ai trezit vre-odată
știind că universul
este o transhumanță,
a ta către galaxii
și de pe treptele cele mai de jos
să te furișezi către răsăritul
unde,
mijesc zorii unor noi gânduri?
.
dacă știi că ți-e menit tot binele
dacă știi asta,
și cred că și tu cunoști senzația
spune-mi? spune-mi,
dacă eu, te văd printre priveliști atât de largi,
de încăpătoare
și de pline de culoare?
tu?
unde ești?
unde să te caut?
în apropiere de locul cheilor?
sau în locul comorilor?
.
- Presimți?
- Eh, și ce dacă!
- Presimți miracolul?
... e ca atunci când presimți făptura din fiecare om
ca o operație pe suflet deschis
din care scoți manechinul,
și efemerul,
și lanțurile liană,
pe gânduri...
... și mari descoperiri
te fac să tresari
iar tu îți cauți înnebunit
uitata busolă, pentru lumina din tine ...
.
Sunt copil de noiembrie,
Un crâmpei din stăruitoarea lumină târzie
ce străpunge-adânc lumea,
într-o fantomatică splendoare.
Aud trâmbița toamnei coapte,
cu toată povara ei de recoltă,
cu toată lupta ei
ce spumegă,
cu lanțurile ei ce cad,
pline de rouă rece și sclipitoare
cu manechinele vechi
dezbrăcate de mine,
cu basmele mincinoase,
despre vise siropoase
ori coșmaruri de închis la închisoare.
Aleg iarna ce vine din mine
decât să-mi văd viața,
ca și cum aș privi într-o oglindă retrovizoare;
o dependență de trecut
și de ne-justificare.
Indiferent de tot și de toate
aleg iarna,
înaintele,
cu priveliștile ei
atât de largi și încăpătoare
căci am încă-n mine,
busola care împrăștie culoare.
dau jos machiajul
și chiar devin
un om obișnuit.
răsplata?
mințile lor,
toate,
nu-mi mai pleacă din cerdac
nici în ruptul capului:
un labirint sonor,
ce mă sfâșie,
idei pustii,
praguri putrede:
- îmi rezolvă ei, toate problemele, mi-au spus!
toate problemele.
complet.
tresar
la cârpeala de pledoarii,
de soluții,
ca să trăiesc ca ei,
ca să stau în prezența lor,
ca să mă salveze ei,
și să mă ajute
să trăiesc după regulile lor,
iubind,
după regulile lor ...
vârtej,
absorbții,
bâzâit,
trufaș și acid.
tentacule.
mă-nec în cheful altora...
pân'ce'i alung
cu degete de ploaie
răcoros,
și las
greu,
peste toate
cortina.
îmi reiau rolul...
ascunse, pe undeva cântă viorile lumii...
- răstignită,
singurătatea cântă ca un greier.
în catifeaua umbrei, - se-nfiripă fâșii de lumină.
- sunt trează,
- brazde înguste de întuneric
- mor,
- și-i dau inimii,
- poarta
spre dimineață;
un surâs tânăr,- răsare.
