Acuarelă de toamnă târzie

Sunt copil de noiembrie,
Un crâmpei din stăruitoarea lumină târzie
ce străpunge-adânc lumea,
într-o fantomatică splendoare.


Aud trâmbița toamnei coapte,
cu toată povara ei de recoltă,
cu toată lupta ei
ce spumegă,
cu lanțurile ei ce cad, 
pline de rouă rece și sclipitoare
cu manechinele vechi
dezbrăcate de mine,

cu basmele mincinoase,
despre vise siropoase 
ori coșmaruri de închis la închisoare.


Aleg iarna ce vine din mine
decât să-mi văd viața,
ca și cum aș privi într-o oglindă retrovizoare;
o dependență de trecut 
și de ne-justificare.


Indiferent de tot și de toate
aleg iarna,
înaintele,
cu priveliștile ei  
atât de largi și încăpătoare
căci am încă-n mine,
busola care împrăștie culoare.