Ar trebui să fim printre cei mai simpli creatori de stări sufletești, de imagini din cuvinte. Poate ar trebui să redescoperim povești și mai ales să vedem în ceilalți, nu fațetele necunoscute ori plictisitoare ci profile seducătoare sub mantia fermecătoare a magiei toleranței.
Ar trebui să rămânem perplexi, gândindu-ne la ce sunt eu laolaltă cu ceea ce sunteți voi și de ce ni s-a dat prilejul întâlnirii noastre. Și să anticipăm bucuria care transpare mult deasupra tuturor fațetelor necunoscute ale oamenilor și ale lucrurilor deja plictisitoare.
Toate acestea, pentru că eu mă simt demnă de așteptări mari din partea voastră. Am așteptări mari pentru fiecare dintre voi iar ceea ce o să fac e că n-o să rămân la parterul așteptărilor voastre dar nici n-o să mă îmbăt cu vre-o poveste lacrimogenă sau euforică despre voi ori despre adâncurile voastre.
E de ajuns ca partea frumoasă din mine să cunoască și să se îmbogățească, distingând partea frumoasă din voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu