Dis-de-dimineață (-II-)

Dis-de-dimineață
gândurile mele ciripesc pe afară
tot restul e mut,
prizonier,
ochiul nu vede lucruri
ci un ceva ce semnifică altceva,
auzul uneori conține,
auzul, alteori ascunde;
așa-s de doldora
că în alte împrejurări nici n-aș vrea să se știe.

Dis-de dimineață
dau pinteni,
departe de zona fierbinte
zvâcnesc înspre fragilele hotare
spre alte lumi
ale acelora dintre voi 
mai ușor de iubit.


.

Dis-de-dimineață ( I )

 Dis -de dimineață
însămânțez o imagine
cu mine-năuntru,
total înăuntru.


Apoi mă străbat angoase că ar putea fi nefecundă,
și că o să aflu într-un 
prea târziu, cu fluturări de neliniște,
că asta, 
exact asta ar fi fost cea mai  perfectă imagine a fericirii,
și eu am eșuat.


Nu mă dumiresc încă?
E un simplu exercițiu de admirație 
sau am exagerat?
Ș-atunci din pur narcisism
oare, 
voi fi acaparată 
prinsă în plasa adâncului
ca într-o acoladă
de atemporal exil?


Dis de dimineață,
vămile memoriei se deschid
mereu în așteptarea speranței
respir rar
poate azi e ceva în aer  
- îmi zic - 
și pot să-ți vizitez sufletul! Sufletul ți-l văd
dar nu-l pot cunoaște
fără să fiu invitată înăuntru.


.

visul alb

Visul alb al deznădejdilor mele: Nu vreau să pic în capcana prea mult perfecționiștilor, acei oameni închiși în tragedia nedesăvârșirii lor  care așteaptă să salveze lumea doar sub umbrela gândirii lor.  

Oare numai mi s-a explicat asta? Cu cât aștept,  mă sting. Puțin câte puțin ... 




.

Cine sunt

Simplitatea rimează cu mine,
naivitatea mi-e ușor jucată
și-s capabilă de destulă gingășie 
care așa mă jenează când e arătată
apoi mi-o ascund (ușor rușinată);
Mai am ceva acte, 
le spun mici talente
din cele care 
mă departajează de convențional.



doar ca să mă arăt
așa cum sunt,
adică mai umană,
mai umplută cu lecții învățate,
ori trântită la pământ 
exact când alții 
iau reușite lecții de zbor.


.
.

Să-nvăț

Păcătoasa de mine
nu vreau 
să rămână-n mine toate cuvintele
și să împărțim doar tăceri 
și flori de ciulin.

Vreau să-nvăț 
cum să-nalț un zmeu 
pe o pajiște cu narcise.
Și să trasez cotele geometrice ale trupului tău.

De calendare vorbim, de astronomie sau pur și simplu de trezirea ca act de credință?

Calendaristic, astronomic și actul de credință

De mâine cei din jur se așteaptă la mărțișoare. Mărțișoarele nu ne mai spun de mult ceva. Roșul și albul, nu ne mai sunt talismane.

Mă feresc de aglomerația tarabelor la fel cum mă feresc de polemica agresivă sau de comentariile țățești și nu pentru că nu aș accepta înghesuiala, vulgul, tejghetarul ori frecușul cu alții ci pentru că intru fără  dorință într-o atmosferă de comerț a sentimentalului, de-a datu și de-ar primitu. Mult și ieftin. Cu liste. Și asta doare. Mă doare. Și, și mai puțin distractiv mi se pare  comerțul cu flori în perioada asta. Mă crispează mafia florilor. Când buchetele sunt etalate așa cum am văzut bunăoară azi, mă face să mă gândesc asupra de măsură la târgurile de sclavi. Ba mai mult, mi se naște un fel de revoltă la cât de ușor pot fi fi păcălite albinele la tarabele florăreselor în zilele lui martie. Le vezi bâzâind și înțelegi cât sunt de înfometate. Și cum de obicei florile lui martie sunt sterile simți laolaltă cu ele, dragele și bietele roiuri, ce înseamnă cu adevărat deziluzia. Așa-i și la oameni, în foamea lor după sentimente adevărate. Nici nu știi cât mai e până la anotimpul mierii. Nici nu știi dacă mai reziști.

Astronomic, gândind mai savant, și mai inginerește, mai sunt 20 de zile până la anunțata primăvară. Observația omenească a dat nume acestui timp tulbure. Acestui ”între-timp”. Nu vreau să fac un dans de cuvinte dar ”babele” și ”moșii” ca și toate poveștile, ca și toate festivalurile sacrului din zilele acestea, derulează basmul lumii care se trezește. Lumea e biciuită să se trezească. Sentimentul e brusc. Ruperea de vechi e ca inundarea, prin smulgerea unui zăgaz. 

Biologic vorbind, doar  cei ce au acumulări se trezesc primii. Cum sunt plantele cu bulbi: ghioceii, brândușele, viorelele, zambilele, lalelele. Și mai care? Cei care au căpătat temeinicie. Adică profunzime. Adică răbdare care rezistă. Și cei care au cedat ceva mai puțin prețios ca să rămână cu ceva mai de valoare. Or fi de ajuns cele 20 de zile să învățăm așa ceva? Depinde, îmi spun eu an de an,  de cât de tare suntem cufundați în somnul leneș al ignoranței.
 
De ceva ani, privesc primăvara și ca pe un act de credință. Nu mai am același păreri de cum va fi anul și anotimpurile și bogățiile și renumele și carierele și mult râvnitul. Dar văd clar cum ”a fi”, e egal de important cu ”a avea” și ”a face„ și că între ele, există un echilibru. Am văzut cu ochii mei că oamenii pot fi ușor vindecați, de prostie, de elitism, de a fi dirijați, chiar și de fățărnicie și de câte și mai câte boli grave. Măsura cu care ne măsurăm noi între noi, numită incredibil, a devenit ceva comun. Am înțeles că făcând ceea ce îmi revine, e mai important decât a mă realiza în viață și din cauza asta, doar din cauza asta, am atâtea idei și atâtea pofte împlinite și atâtea de dat.  

În credință atunci când intervine certitudinea, e o descifrare anevoioasă ca la un pariu la care ceilalți nu pariază de frică și știu că totul ține de lumina ”mereu-uimirii” ce se află în cea mai secretă cămară a sufletului meu.

Și de câte ori deschid ușa, tot ce este himeră se estompează și tot ceea ce este fertil devine  o nouă primăvară care prăbușește bolta infernului din mine și mă cutremură ideea unui nou curcubeu chiar deasupra inimii mele. 


.

. 

Darul iubirii I

 
Calendaristic, în câteva ore se încheie iarna. Și în tot atâtea ore se pornește primăvara. Aveți grijă pe ce drum o luați. Reglați-vă GPS-ul interior. Altfel o pățiți. Să nu ziceți că nu v-am spus!
Pe drumul corect dați de jaloane interioare de bucurie. Dacă deviați de la traseu dați de ”babe” și vai de capu' vostru.
Dacă mâine o să aveți o muzicalitate interioară așa ca o gâdilătură pe ceru gurii ca și cum v-ar crește înauntru niște muguri, țineți-o tot așa dacă nu, căutați o metodă rapidă de redresare.
.