„ ? ”

Motto: „Hărţuială:

– Venerabile Nagasena, te voi întreba ceva.

–  Întreabă-mă maharaja.

– Vezi, deja te-am întrebat.

– Iar eu, deja ţi-am răspuns.

– Ce mi-ai răspuns?

– Dar tu, ce m-ai întrebat?”

(„Milinda-Panha” – Întrebările Regelui Milinda)

Tristeţea asta zilnică

ni se trage de la prea multe întrebări!

Mereu... mereu ...

De ce atâtea?

La ce bun?

Disperaţii,

cu ochii ţintă,

în zadar caută,

răspunsurile destinului

în cuvinte!

Întrebări?

Sunt doar propoziţii

la care răspunsurile

iscă alte răspunsuri

… niciodată sătule …

când de fapt noi,

nu vrem răspunsuri adecvate,

ci soluţii şi vindecări.

Joc

 

Lasă-l,

când naşti Cuvântul, s’orăcăie oricât la vama firii,

Cea bine pieptănată

De înţelesuri fade.

Alăptează-l pe hulpav

cu sensuri decojite,

miez cărnos-smântânos;

cu calde ispite,

de litere încins prohibite.

Silabiseşte-te-n el, cuibărit,

în imagini grăit sacadate,

răscolite,

lipite de inimi vrăjite,

apoi, cuprinde-te’n el,

ca un menestrel,

promiţând serenade,

la verande,

de suflete,

flămânde de cuvinte,

gata aburinde.

Comprehensiune vocală

În beregată,

De-acolo

Pe unde (vă-)înghit

De fiecare dată,

Pe când mă doare cu luciditate,

Şi apa de plâns,

Şi afectivitatea,

Şi aerul inhalat,

Trăirile mele, coabitează în pufi de păpădie.

Termometrul meu de esofag, (custode)

Urcă fără astâmpăr!

Am probe:

De fiecare dată când

Încerc să-mi mănânc în tihnă

Mărul

Cu Adam,

Mă asfixiez.

Fluturi, împletindu-şi zborul

Din prima clipă,

omizile,

fără ochi,

instinctiv,

încep ascensiunea lor spre lumină.

Atrase

irezistibil,

caută forma eliberării lor,

mai aproape,

mai aproape,

spre Soare.

Azi,

E ora metamorfozelor profunde.

Urcaţi,

asemenea omizilor care nu cunosc nimic despre aripi.

Mâine,

poate visul va căpăta împliniri:

gust de libertate,

şi zbor împletit.

Artezianul

Haina destinului,

pe care am îmbrăcat-o nu demult,

s-a lipit de mine,

fără putinţă de desprindere.

Ei bine, nu are buzunare.

Vorbesc acum

pentru cei mai speriaţi,

suspicioşii

sau neîncrezătorii;

acum e uşor de înţeles!

Se pare că  destinul nu mi-a permis  să devin un depozit.

Dat fiind condiţiile,

eu nu cer nimic,

niciodată.

Niciodată.

Eu nu cer nimic.

Respect condiţiile.

Io, aşa fac.

Tot ceea ce primesc de pe la voi,

Pachete volumoase sau fărâme,

voi modela numai în mâini

–  la vedere  -

… şi ştiţi cum e, …

copleşită de muncă,

pierd uneori,

repede printre degete,

valorile şi faptele.

Valorile,

sunt grele

şi pline de substanţă

şi vi le dau vouă.

Să le ordonaţi.

Faptele se zvârcolesc în mâinile mele, se mişcă

tot timpul,

fugind ele însăle de la mine.

Desigur uneori,

prin puterea obişnuinţei,

mai zăbovesc,

mă mai codesc,

mai cântăresc, în mâini

răsuflarea sau privirea cuiva,

gândul nerostit

şi zâmbetul uitat o clipa pe o faţă fericită.

Dar jur,

jur!

că nu vreau să mi le însuşesc!

E ca o mângâiere nevinovată,

Uşoară şi repede finită.

… şi stând eu aşa

de o vreme fără buzunare,

m-am gândit:

“-Ce-ar fi să devin o arteziană!”

Patetica

În cămările oaselor mele

Înţepenite în ultima eră

„glacială”,

Mi-am serbat strămoşii.

Baremi moşii-mi

Mai dansează în mine,

Menuete,

Înainte de a devenii

Unora,

Doar inventar.

În sorbului uitării,

Chiar pe spectrul

Ce mă galopează,

Ritualic

Într-un arpegiu al vieţii,

Plantez, seminţe

De arbore genealogic.

De ce mă lignific

Crom lichid,

Mă furnică,

Emoţii ce urcă ...

Abia am clipe tinere, să mă mir!

Musteşte seva spumant,

Cu impetuozitate,

Ca o graviditate

Superetajată a meandrelor

De miere esenţială,

De hrană, stropită cu aur divin.

Îmbătrânirea,

E-o în  lemnire a acumulării solare din mine.