despre firesc

1 septembrie

Pe aici la mine, e soare. Soare molcom de toamnă și plante mărunțite și descărnate de secetă. Peisajul urban arată ca un răgaz de lins rănile. La piață e explozie de roșu strident și viu... și mahalaua a intrat în case și în gânduri... fabricăm zilnic o tonă de balcanism ...

Azi dimineață îmi venise în gând că voi îndrepta Pământul fără să fiu ”Ivone cea care...” sau ”Ivone din...” sau ”Ivone de la ...” ... e ca un eroism fără ostentație. Nu doar al meu și nici doar al vostru. E o undă herțiană ce mă străbate și într-un fel mă leagă de voi. E imposibilă disocierea.

E o cale nu o bătălie.

Mă mir doar că nu e prea mare aglomerație pe unde merg eu...

Iar azi, am verificat dacă sunt pe cale. Dacă eu, sunt pe cale ...

E de bine că fac astfel de verificări nu din lipsă de fermitate ci pentru că nu am  prea multă încredere în mândria mea de a crede că sunt ceea ce sunt. Și rezultatul este fără doar și poate o constatare că m-am îmbogățit.


1 octombrie

E prima zi de toamnă. Căldura anotimpului, nu a păcălit natura, ați văzut ce de nuanțe, ați simțit adierile blânde și aromate ale dimineții? Ați fost atenți? Ați fost tentați? .... Pe mine m-a amețit pur și simplu mirosul rufele uscate afară... și forfota pieții, a unei piețe de oameni săraci...

“Eu nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat. Eu sunt ceea ce aleg să devin.” (Carl Jung)

Sunt un vas ce se umple zilnic. Atâtea stări, atâtea culori. Azi am ales să mă umplu cu un lichid mieriu, al bucuriei. De aceea, în ciuda zilei de toamnă, azi aleg să învăț să zâmbesc celor din jur. Azi, o astfel de înflorire, o fac pentru aspirația mea că cei apropiați să-și găsescă frumusețea proprie, înțelepciunea unică și încrederea în sine... Și dacă o vor face, ....., să simtă că e ca o întoarcere "acasă" în propria lor inimă: la iubirea fără frica și la echilibru.

Echilibru? Evident nu e ușor. În spatele dorințelor mele, îmi aliniez o grămadă de  probleme, de nemulțumiri, depresii și neajutorări. Dar m-am gândit îndelung să le numesc de acum doar ”probleme nerezolvate încă”. De aceea cel mai costisitor lucru acum, e să însămânțez în fiecare din ele gânduri bune. Dar de-adevăratelea bune! Și să aștept să înmugurească.

Iubire fără frică? Păi, m-au chinuit așteptările celorlați. Tare de tot. Și mai mereu sunt tulburată de acest lucru. Dar m-am gândit că atunci când mi-e frică și tremur că nu reușesc pentru că de fapt încerc să demonstrez ceva din acele așteptări ale celorlați, nu sunt conștientă cât de repede îl pot pierde pe Dumnezeu. Deoarece o astfel de gândire e hrana perfectă a ego-ului. În astfel de situații sunt între opiniile celorlați și Sursa mea și mă surprind că mă îndepărtez de Sursă. În frica mea  de a face totul perfect, totul îndeajuns de bine și de mult, uit de El. Doar când meditez adânc îmi revin și mă gândesc că cel mai firesc lucru e iubirea. Eu iubesc de dragul iubirii nu de dragul de a face impresie celor din jur că practic iubirea.  Și o fac fără zbatere în modul cel mai natural cu putință.