”Trăiesc cu picioarele pe pământ – și, ca atare, nu mă arunc, cu una, cu două, în discuții despre „bucuriile spiritului“. Pe de altă parte, nu am „apucat“ să aflu dacă Noica avea dreptate spunând că senectutea este chiar „cea mai….“ După mine, esențial este nu devii „stătut“. Dar nici să nu te acrești… Să-ți păstrezi, așadar, luciditatea în aprecierea lumii care te înconjoară, să nu-ți fie cu nimic tulburate prospețimea și seninătatea, să mai poți fi uimit, deci să nu-ți pierzi capacitatea de a te mira (mă refer la mirarea-încântare), de a admira și de a iubi. ( Mihai Șora)
Știi, mie-mi plac și relațiile
orizontale. Mi se pare că sunt obligatorii. Sunt relațiile de
odihnă, rutină, plăcere și mai ales sunt relațiile de înrădăcinare.
E
tronsonul din drum unde afli cine ești, ce-ai devenit, cât ai urcat.
Când urci, urci singur sau cel mai adesea cu puțini în jurul tău dar pe
orizontală ai testul întâlnirilor umane. Urcușul și odihna, mi se
pare că ar trebuie să fie ciclice și alternative.
Cred că important
este să nu întrerupem mersul. Mersul spre divinitate. La fel de
important alarmantă, ca și stoparea, este să recunoaștem rătăcirea,
(cât mai devreme) și dacă ea există, căci cine la un moment dat nu
s-a rătăcit? ...și să nu socotim drumul pierdut și să avem dorința (și
puterea) de-al recupera...
Poate că unii, încrâncenații, vor să
meargă numai pe creastă, cu ochii în soare, cu adrenalina la maxim. Nu
știu dacă din cauză ca sunt prea grăbiți sau prea nepăsători la ce e
în jur, având ei scopul doar de a ajunge în vârf.
Alții, se opresc
însă pe orizontală, fie din oboseală fie că le convine peisajul
crezând că priveliștea, e cea mai importantă. Cred că poziția de la care ei văd sau sunt văzuți
este mai presus. Ei da, ăsta e pericolul. Am întâlnit deunăzii astfel
de oameni. M-am ferit să-mi fie milă de ei căci astfel de oameni nu
(se) recunosc că (când) s-au oprit.
Și mă mai sperie, uneori, nu de puține ori gândul, cuvintele, adâncurile tale mi se
alipesc atât de repede și bine încât mă întreb dacă în a-ți continua o
discuție, un proiect, o faptă, înseamnă ca o altoiesc sau o parazitez? Sunt sigura că-i
alterez sensul ei dintru început, dar asta (sper) e așa ca o intersecție doar pentru a fi sursa unui nou drum de gânduri....
Nu știm prea multe despre noi la ”reciproc” până ce întâmplările rodesc crispate. Spune? De ce suntem gândiți împreună? Spune, de ce noi ne-am întâlnit în acestă nețărmurită naivitate?
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu