Ah cum îți mai place s-o ceri! S-o arăți. S-o explici. Vrei
egalitate. De fapt, să-ţi accept limitele? Să le recunosc. Să ți le recunosc. Să îți recunosc cuceririle.
Dar dacă tu îţi faci
graniţe, fără să mă întrebi, doar măsurându-mă, vrei de fapt
să accept judecata ta, măsurile tale. Să accept, să fraternizez - uneori cu admiraţie - pentru judecata ta dreptă, nepărtinitoare!
- Hmmm, să
nu (te) judec în gând? Să-ţi fiu recunoscătoare că mi-ai lăsat
o bucată îndeajuns de mare în vecinătatea ta. Poate mai mare decât a ta. Dar stabilită de tine.
Naivitatea-ți,
căci pot s-o numesc aşa, vine din dorinţa de a mă poseda cumva.
Noi, noi doi suntem egali doar în divinitate. Iar acolo, acolo să știi, nu mai sunt
graniţe. Acolo unde spaţiu dintre noi, se numeşte iubire.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu