Ca pofticioasă, îmi plac mult informațiile legate de arheologia gastronomică. Acum am dat despre un articol interesant legat de supa de linte. Eu sunt fan supă (cremă) de linte și chiar îmi invit prietenii la restaurantul turcesc pentru a o gusta dar asta nu o să mă transforme într-o persoană mai înțeleaptă. Ia ascultați povestea!
_-_BEIC_6353768.jpg)
În Grecia antică, rețetele nu erau înregistrate în cărțile de bucate așa cum sunt astăzi. În schimb, indicii despre ce mâncau oamenii erau împrăștiate în piese de teatru, poezie și conversații filozofice. Această versiune de rețetă este adaptată după ”Mese și rețete din Grecia Antică” de Eugenia Ricotti și surprinde simplitatea prin care se definea viziunea lui Zenon asupra hranei. El credea că mesele ar trebui să hrănească corpul, mai degrabă decât să ispitească simțurile. Adept al său, Musonius Rufus, învăța că apetitul era primul loc pentru a antrena autocontrolul. Dacă vă sună cunoscut e un bun început. Probabil că este și primul dietetician. A mânca încet, a alege alimente simple și sănătoase și a evita luxul însemna a trăi cu rațiune și virtute. Această supă reflectă acest spirit.
Supa de linte era făcută cu ingrediente comune, accesibile și cum am zice acum, sustenabile. Totuși, rețeta antică surprinde un pic prin echilibrul elementelor. Dulceața prazului și a morcovilor se întâlnește cu un ”bulion de leguminoase, ușor și pământos. Să ne aducem aminte că pe vremea aceea tomatele și ardeii locuiau doar în America.Stropul de ulei de măsline adăugat însemna bogăție fără excese. Și exact doisprezece semințe de coriandru sunt adăugate în fiecare bol, aducând o notă specială care încheie preparatul. Nu unsprezece. Nu treisprezece. Doar doisprezece. Așa că atenție la numărat!
Dacă vorbim de filosofie atunci hai să folosim și un pic de reflecție în ceea ce am scris mai sus. Gândiți-vă că această supă ar putea surprinde gurmandul modern cu profunzimea sa bogată. Eu când o prepar, e adevărat că rețeta mea e turcească și are un pic mai multă iuțeală și o cremozitate de mătase, nu prea îi pun praz dar ceapa îi aduce o aromă completă fără a fi nevoie de sotări sau emulsionări greoaie pe bază de grăsime. Iată că uleiul de măsline, turnat crud în bol, oferă atât textură, cât și corporalitate, amintind de un strop final din bucătăria mediteraneană de astăzi. Picul acela de oțet și miere adaugă un contrast subtil care trezește cerul gurii fără a copleși simplitatea bazei. Mie coriandru îmi place la preparatele din pește dar de acum încolo o să îl încerc și la supele de leguminoase pentru acel ”je ne sais quoi” special care face mâncărurile de neuitat.
Ce ziceți, o încercați? Dacă da, atunci gândiți-vă că a mânca această supă este nu numai o foarte gustoasă alternativă dar și o călătorie în timp și ei bine, în practică filosofică. Invită gurmandul (adică și pe mine) să reflecte asupra virtuților reținerii și aprecierii fiecărei linguri. Fiecare îmbucătură este o oportunitate de a ne reconecta cu valorile lui Zenon din Kition: să mănânci pentru a te hrăni, nu doar pentru plăcere, și să trăiești fiecare moment în armonie cu rațiunea și natura.
Într-o lume a fast-food-ului și a aromelor spectaculoase, supa de linte oferă o cale străveche către o hrănire conștientă.
Rețeta antică: 450 g de linte, 8 căni de supă (de legume sau carne ușoară) 1 praz mare, tocat 1 morcov, feliat 1 tulpină de țelină, feliată 1 ceapă mică, feliată 2 linguri de oțet (de preferință oțet de vin) 1 linguriță de miere, ulei de măsline (2 linguri per porție)
Sare și piper după gust
12 semințe de coriandru per farfurie. Le puteți pisa sau nu.
.
https://eatshistory.com/zenos-stoic-lentil-soup-a-taste-of-ancient-greek-philosophy/?fbclid=IwY2xjawKvaxdleHRuA2FlbQIxMABicmlkETA3dEZnWHZHcHE0RzMzb29aAR6TVpGFjTm1XpxXn_LMr-7F5dhCfDbHSy3lPpc40-ns-LFajrDLnlAKuIuFrg_aem_bsLhtaeNN7J_K
https://ro.wikipedia.org/wiki/Zenon_din_Kition?fbclid=IwY2xjawKva09leHRuA2FlbQIxMABicmlkETA3dEZnWHZHcHE0RzMzb29aAR5U5XiEbNIdzU4oZKvZ2F9t_VJPzCG_lo-DBQGAxIQ3bp3m9YCv3x4tRRE9fw_aem_8IzmU87e46T-jS9N7QVpXg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu