Insatisfacție

Capul nu-mi mai intră în cameră
sufletului nu-i mai ajunge lumea asta.

Am călătorit până în ținuturile Mânăstirii de tâmâie,
drumeț rătăcit  pe toate căile
spre o Romă a noastră,
a oamenilor obișnuiți,
copleșitor de luminoasă,  
... și spre un Acasă din nou
în țara lui Mereu_Tu.

De unde această încredere?
Să Te caut din nou
și azi,
fără să mă gândesc că drumul îmi fură anii?

Din cauza oamenilor-măști,
tot timpul asemănători
dar niciodată 
ca Tine. 

În fiecare zi – de Romulus Vulpesc

  http://youtu.be/Q6wwSxlVpZ0

 

“…în fiecare zi, ne batem joc
de păsări, …de iubire şi …de mare,
şi nu băgăm de seamă că în loc,
rămîne un deşert …de disperare.
ne amăgeşte lenea unui vis pe care-l anulăm cu-o şovăire;
ne reculegem într-un cerc închis
ce nu permite ochilor s-admire;
ne răsucim pe-un aşternut posac,
însinguraţi în doi, din laşitate,
minţindu-ne cu guri care prefac
în zgură sărutările uzate;
ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
ca să mai ştim că dragostea există.
în fiecare zi, ne batem joc
de păsări, de iubire şi de mare,
şi nu băgăm de seamă că în loc,
rămîne un deşert de disperare…”

”Ah Doamne, nu sunt iarbă!” (Nichita Stănescu)

”Pe pământ tot ce există are din când în când nevoie să  plângă.”
                               Nichita Stănescu

Nu trebuie înțelese florile, ele trebuie mirosite! ( N S)

Nu trebuie mai ales să înțelegem, - 
trebuie mai ales să fim;
dar mai ales trebuie să fi fost,
într-adevăr mai ales să fi fost. ( Nichita Stănescu - ”Pean”)

Zbatere

Să nu dormităm şi în cele câteva decenii destinate zbaterii. ( Vasile Ghica)

Sunt un spectator independent al nefericirii lumii,
al nemulțumirilor multiple,
a clocotului de sub masca cotidianului
a cârcotelilor acelora cu vederea scurtă.

Mi-e teamă de tăcerile noastre
de toropeli și topitura ca de somn, 
ce curge leșios pe inimă
ce lasă dâre sleite, pe suflet.

Îmi fac griji, poate prea multe griji
că luminiscența fiecărui prieten,
drag prieten 
se îmbâcsește de nu e lustruită la timp.

Mă usucă, înțelegeți, indiferența asta
când cu gesturi retezate
vă azvârliți mai siguri ca niciodată în abisul cuvântului
dorință,

Și de cel puțin o mie de ori pe zi
Îmi vine să vă spun răspicat,
Îmblânziți-vă, îmblânziți-vă
până nu deveniți mai duri ca granitul.

Sub mască

Zvârleau după mine cu pietre,
să nu mă găsească locul și să mă prindă
aici, unde dragostea noastră ar fi trebuit să fie și n-a fost.

Zvârleau după mine cu cuvinte,
ca să nu mă găsească izvorul și să mă adape
dar izvorul nu mă mai știe după cuvinte 
ci după plâns.

Zvârleau după mine cu vânt,
și așa au apărut, taifunuri, uragane, cicloane și anticicloane... 
uneori chiar ploi mai mărunte 
măturau strânsura miilor de sentimente neudate din noi.

Zvârleau după mine cu fulgere și frig, 
frig de suflet fără alinare,
dragostea noastră ar fi trebuit să fie, dar nu a fost aici!
...s-a risipit în respiratul de zi cu zi ...


Măi om drag, măi, unde te duci tu măi?

ploaie de primăvară

cufundată în aer
... inima mea își spune taina...

taină nici de mine știută
ce curge rostogol
în picături,
repezi picături,
din norii lacrimilor mele
pe polenul  inimii ....

sperare

Dimineața mă trezesc devreme în mine
sechestrată în tine
prin toate cuvintele mele
până la purificare...

Mă rănesc în presupusele tale sentimente
în serpentina cuvintelor zimțoase,
întineresc cu o moarte,
știu că mă vei domni,
și astea-s roadele sfinte pe care le păstrez cu nădejde.

ziua întreagă te văd în toți oamenii,
te-aștept în toți oamenii,
și  ... sper.