Niște răspunsuri

Poate că și eu sunt anostă, sau răscolesc aiurea gânduri oarbe, parafrazând cântecul formației ”Taxi” (Niște răspunsuri), dar acum pe fondul acestei dimineții de ”iar plouă” mă gândeam la mentalități. La schimbarea lor și la ideea că devenim mai inspirați, mai creativi mai inteligenți, atunci când ne schimbăm optica și, felul de a alege cum o facem.

Un exemplu la care eu mă gândesc des este acela de a ”scana lumea înconjurătoare” pentru a găsi oportunități. Și de aici de fapt curge celălalt gând care acum mă presează să iasă neapărat: 

- De care oportunități?  

- Oportunități pentru un scop înalt! îmi spun eu. 

Să înțeleg  că ”citind” realitatea, urmăresc un scop important pentru mine și înseamnă de fapt să-mi creez o viață semnificativă.  Clipă de clipă. Și pentru că știu că a fii fericit (împlinit), înseamnă o construire permanentă nu un talent repartizat mie la naștere.

Sau de ce nu, să devin conștientă de cele mai mici momente de bucurie; de frumosul din jurul meu, de micile clipe de umor involuntar și de momentele în care văd frânturi de gesturi de bunăvoință. Ale altora față de alții. Devin  mai conștientă, mai optimistă, mai binevoitoare, recunoscând bine în acțiune și când acesta mă înconjoară. 

Eu, mi-am creat un avantaj incredibil și o protecție remarcabilă: uneori fac  fotografii și sunt conștientă că imortalizarea lor ține de a imprima pe retină mici bucăți din frumosul pe lângă care trecem nepăsători. E doar unul din mijloace desigur. Acele albume de fotografii pe care uneori le vedeți și voi, pline de flori, sunt parte din realitatea mea, pe o distanța foarte mică de la ușa blocului la stația de autobuz. Dar e momentul când dau valoare în ochii mei fiecărei flori, pietre, gândăcel. Fiecărei flori de la boboc la floare scuturată. Fiecărui câine pripășit fiecărei crengile rupte neglijent...  Fiecărei buruieni, flori microscopice. Toate frumoase și unice.

Despre ce era vorba de fapt?

Despre:
”Niște răspunsuri
Dintr-o vreme uitată ...
Niște răspunsuri,
Ce idee ciudată
Răspund la întrebări pe care
Nu mi le-ai pus.. niciodată...”


https://www.youtube.com/watch?v=Gz4_4eg8zNY

Stateam, taceam,
Zile-n sir nu faceam altceva
Nimic nu spuneam, te priveam,
Mi-era frica sa nu te-ating cu vreun cuvant
Mi-era frica sa nu frang ce nu trebuia frant

Daca am gresit iti spun doar
Ca as face asta iar.. oricum
Sunt doar... niste raspunsuri
Ce idee ciudata
Raspund la intrebari pe care nu mi le-ai pus
Niciodata...

Niste raspunsuri
Dintr-o vreme uitata...
Poate ca sunt anost, ce-a fost a fost
Dar am vrut sa stii,
Cum n-am stiut iubi...

Ganduri oarbe,
Ma cuprind asa
Cum ar fi trebuit sa te cuprind,
In nopti, calde
Cand sa tac mi se parea absolut firesc,
Mi-era frica sa iti spun ca te iubesc,

Daca am gresit iti spun doar,
Ca as face asta iar si iar.., oricum
Sunt doar niste raspunsuri,
Ce idee ciudata
Raspund la intrebari pe care
Nu mi le-ai pus.. niciodata

Poate ca sunt anost
Ce-a fost, a fost
Dar am vrut sa stii...
Cum n-am stiut iubi

Poate c-am fost si-am ramas un adult copil,
Si te rascolesc aiurea, complet inutil
Poate ca-i invers si sunt un copil adult
Dar nu te-am iubit prea putin..
Eu te-am iubit prea mult..

Niste raspunsuri,
Ce idee ciudata
Raspund la intrebari pe care
Nu mi le-ai pus.. niciodata

Niste raspunsuri
Dintr-o vreme uitata
Poate ca sunt anost,
Ce-a fost, a fost
Dar am vrut sa stii
Cum n-am stiut iubï...

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Permisiune

Limita mea vizibilă de ”nu mai pot”,
e o aparte gură,
lacomă de cuvinte
de parcă eu sunt doar o  atot-vorbitoare.

Când colo
eu, merg pe urma tăcerilor mele
și-mi caut visele,
ca o pasăre ciugulind
ca o pasăre, 
c-o neliniște în ochi
și-ntre pene
ce nu știe că linia invizibilă 
dintre realitate și vis,
grăbit
se pietrifică.


Mie, îmi pică bine
socotind că iar am salvat un vis de la uitare!
Și vă zic: să ne fie permis ...
Zic, să vă fie permis ...

Stalagmite

Cultiv vise și șoapte,
în forma lor abstractă, 
monosilabică,
diurnă,
rar  vocală,
pipăind mai tot timpul miezul cunoașterii nevăzute,
până la risipirea literelor, 
ce-mi cad pe inimă.

De asta, să nu vă mirați
ce frumoase stalagmite am eu pe inimă
prin ceața grea, groasă de praf divin din jur
ce-ncearcă în zadar
să creeze o proprie atmosferă 
în înconjurul inimii mele.

trandafiriul la borcan

 

„Lumea este un trandafir; miroase-l şi mergi mai departe, către prietenii tăi.” Proverb persan.   

Ce e un gând?

Ce e un gând?
sămânță de căpățână...
ce mă izbește de mii de ori 
de pereți
mă bâzâie uneori 
ca un roi
scamatorie și uluială carnală
putreziciune de inimă-n spaime
schimbându-mă-n dorinți și voluptăți...
renunțare la logică
renunțare la lumina ochilor

pasăre de pripas
în cerul tăcerilor mele deraiate
până ajung la creierul lumii
unde cuvântul meu primește sunete
și răsuflare
și multe oftaturi,
și unde știu că am rămas definitiv
să văd că lumina vine de sus 
și de departe. De tare departe.

Ce e un gând?
murmur scânteind
de atâta dragoste
pentru divinele sensuri.

Talisman

Viața mea 
stă închisă 
ca într-o carte  
cu toate poveștile ei nespuse 
cu sâmburul gândirii nedecojit
cu înțelegerile, 
neînțelegerile 
și traducerea înțelegerilor tale, 
care nu devin mai clare, 
doar se adaugă
ca o umbră
încă o umbră a lucrurilor...

 ...  Și totul 
din cauza asta 
doar te multiplică. 


Trasee bune, 
trasee compromise, 
trasee deraiate, 
alean,
dorințe,
nostalgii, încă netrăite 
și întotdeauna plină, 
o găleată de suav 
nezugrăvită, 
pe chipul inimii ...

Totul pare policrom 
totul mă spală de înghesuiala 
ce cade în șuvoaie
spre purgatoriul din mine
totul vine la rând 
așteptate fiind lăcustele-clipelor-mele
flămânde guri vorace,
ce-mi înving somnul 
și-mi pietrifică realitatea 
în tablouri de nicăieri, 
din nicăieri,
de nepermis ...

Peste toate,  porte-bonheur, 
tu mi-ai dat 
un  zâmbet de buzunar
la purtător ...

visând zborul

Azi noapte am visat că zbor. Mi s-a părut distractiv dar de fapt nu, nu era așa. Era chiar foarte serios căci acolo sus fusesem la plantat vise. De asta ș-acu' mă taie câte-o senzație din alea de pus în sticla de parfum...