cuvinte din călătorie

Azi, am întâlnit un om plin de vorbe - călător ca și mine - un om servind unei cauze înalte și frumoase. Vorbe argumentative, cuvinte pline de pozitivism, ritm accelerat al unei voioșii false, activism. A durat puțin ca să-mi scădă încrederea în ceea ce spune. Încrederea în el. Intuitiv. 

Și asta numai din cauza felului în care mă asculta. Îmi lăsa un oarecare spațiu în dorința lui de a-mi fura capacitatea de a dialoga. De a fructifica. Avea o anume abilitate avocățească prin care digera sensul și adevărul cuvintelor mele pentru a-și extrage din spusele mele,  adevărul cuvintelor lui. Folosea acele mici șiretlicuri oratorice ale vorbitului cu ritm exagerat de rapid și o dicție înșirată pe un zâmbet de V.I.P. în fața camerelor de filmat, ce nu te lăsa să respiri. Darămite să ai îndrăzneala să încerci un dialog de egalitate sau mai bine, să ai curajul unei păreri. Și când nu m-am lăsat angajată în venerație mută ce o provoca subit carismaticul personaj, în fața celorlați  pasageri,  dispera să reușească și-mi subjuge  cuvintele folosului lui și să ne judece din vârful degetului numai dintr-un punct de vedere. Al lui. Nu știu dacă m-a jenat dorința și perseverența lui de a câștiga o victorie oratorică, o victorie în fața unor grup de călători cu care am coabitat pe același spațiu, o oră din viață. Și de ce eu păream inamicul de arătat cu degetul.

Dar la final, am avut sentimentul acela de milă și neînțelegere,  cu o ușoară dezamăgire, sentimentul că omul acela nu e ”treaz”. Treaz înlăuntru. Mă feresc să spun că nu era un om cu principii. Poate avea numai deficiențe  de corectă comunicare. Părea că are un somnambulism al vorbitului. Oare câți dintre noi nu o au, azi? Vorbe fără sens, pline de sclipici cu care oamenii confundă dialogul cu rost. Baloane de săpun, bombastice din  titluri de știri. Mă presează și acum îngrijorarea că astfel de oameni există din ce în ce mai mult și că provin din fundația instabilă a unei vieții fără echilibru. 

Multe au fost întâmplările mele pe traseul București Ploiești. Multe, în mulții ani de navetă.  O fi vre-o învățătură mai aparte în dialogul de azi de m-a pus pe gânduri? În fond despre ce e vorba? E vorba despre un om care credea că măreția lui e aceași cu măreția Cauzei în slujba căreia se pusese. Și despre zăngănitul mândriei lui!
.