Semne de dezgheț

Mă uit cu atenție
la câți bulgări otrăviți,
o iau de-a dura prin noi
peste fiorii,
unei lumi pe care nu merită s-o pierd.
Iarna din mine se vede-n pârtii adânci.

Cuibul cu teamă
îmi mai crește un pic
căci din izvoarele ăstei noi primăveri
nici eu,
nu știu scoate prea multe.

Normalități zic,
căci îmi pârâie ghețarii
se dezintegrează
și-mi picură cerul, pe mine
cu semne de proaspăt.

Doar să nu uit efortul de a iubi
cu dulceața lui,
cu setea de-a o face,
cu gustul arsurii dorului până la os
și mai ales cu zborul, 
a câte unui albatros
anunțând țărmuri-ndelung căutate.


.

.