Azi am învățat un cuvânt nou completitudine. Un cuvânt nou la care nu pot ajunge.
În jurul meu meu convingătorii cu duiumul. Oameni cu misiune ce vor să mă ia sub umbrela propriilor lor idei. Oameni care vor să mă facă și să mă vadă fericită. Permanent fericită. Ca ei, de fericită! Sau tânără. Permanent tânără! Ca ei, de tânără. Sau slabă. Permanent slabă! Ca ei, de slabă. Oriunde mă uit doar 5 minute frunzărind reclamele descopăr cum voi fi ajutată să nu mai sughiț, să nu mai sforăi, să nu mai am cârcei, să nu mai fiu balonată, ori să am păr cu volum, ...
În jur, îi vezi, siguri pe ei, plini de adrenalină, nelăsându-te din mână. Ești cu ei, ești al lor! Posedă toate tehnicile de a-ți da încredere și toate regulile despre vânzări. Ambalează totul frumos. Uneori, asta depinde de ce îți vând, nu e nimic rău. Ei te îndrumă, îți spun ce poziție vei ocupa în viață de aici înainte având produsul cumpărat de ei și cum vor roii toți în jurul tău și da, mai ales cum vei primi recompense.
- Nu scăpă astfel de oferte!!! îți spun. Ele sunt superioare față de orice altceva.
Iarăși totul e bine, până la un moment dat când ideea de recompensă întrece desigur pura intenție de a face. De aici se strică echilibrul. De aici, dacă nu-i urmezi (asculți, onorezi, ...) nu mai dau nici doi bani pe tine.
Mie îmi plac căutătorii: imperfecții, vulnerabilii, hiar un pic șovăitorii și de cele mai multe ori, triștii din cauza frământărilor lor. Mi se par întotdeauna mai profunzi. Profunzi și bântuiții de întrebări, de dileme, plini de cicatrici și care după tot ce li s-a întâmplat, cine știe cât, mai încearcă odată. E un curaj în asta. Ei, îmi spun, sunt aceia prin ai căror ochi pot cunoaște lumea pe un alt traseu decât cel folosit de mine, a căror ”bază” este afectivitatea reciprocă și ei da, și care pornesc doar dintr-o intenție stoarsă de impurități. Aceia care, mă pot ajuta să mă ”reghidez”, și-n care am încredere că mă vor motiva la ceea ce eu pot sau sunt bun și nu la interesul propriu față de cei ce mă obligă sentimental să mă las ”pe mâna lor” ca să mă protejeze, ca să mă îndrume.
- Habar n-am, dar cred că acest lucru ține de a oferi din darurile tale celuilalt! ceva din tine, oricare ar fi acestea. Întru lărgirea orizontului di'-mpreună.
Oh, Doamne!!! Așa iubesc imaginea asta cu relațiile omenești ce-ar trebui să fie ca valurile produse de 2 pietre aruncate în lac, cercurile lor se întâlnesc dar nu să nu se deformeze reciproc. (Și abia aștept să găsesc pe cineva care să aibă curajul să meargă cu mine să facem o poză cu așa ceva, o poză a noastră, nu una perfectă, căutată pe internet.)
Relațiile omenești sunt construcții, continuu construcții. Cum unul s-a oprit de a mai depune, cum hop, apare ruptura și zău, n-au nici un chichirez dacă nu ne-am ajuta să ne deschidem și să ne împlinim reciproc. De aceea mie îmi plac poveștile despre ”Calea Eroului” și despre ”Drumul căutătorului”, pentru că astfel de povești, nu se termină cu ”sfârșit” ci cu ”va urma”.
Legat de legături umane, cam așa reușesc eu să înțeleg că înseamnă amplitudine. Căci până la completitudine, mai e pentru pe acolo se pare că vorbim doar de nivelul ipotetic-deductiv.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu