Chiar dacă ești mai real când ești singur, de fapt nu ești niciodată singur. Așa că, atunci când ești privit, poate chiar pe furiș, e convenabil ca uneori să te prefaci că ai fi perfect. Înțelege asta!
Munca ta nu contează, a fi perfect e important. Te ajută să crești. Așa apar ridurile, părul alb, așa apar aripile. De niciunde, atunci vin și călăreții speranței. Când te prefaci că ești perfect. Înțelegi asta?
Călătoria nu este doar despre tine. Pe parcurs înveți că dacă te-ai ridicat odată, altcineva găsește puterea s-o facă de mai multe ori. Dacă ai un dram de curaj, altcineva își va câștiga bătăliile. Dacă ai spus adevărul, altundeva, un oarecare, se despovărează de minciună. Dacă ai iertat măcar o dată, un altul o va face, la fel. Dacă îți vei asculta inima, poate un necunoscut nu va mai renunța la idealuri.
De fiecare dată când vei rămâne deschis, chiar dacă ști că doare, ceva, nici nu ști ce, le va da oamenilor avânt. Prefă-te perfect știind că nu ești!
Pe parcurs se vor întâmpla toate. Pe parcurs vei pune mai des, inima în cuvinte. Așa ar face un om perfect. Pe parcurs ceva din ființa celuilalt vă va legă, tu, continuă să te ridici! Doare, dar prefă-te perfect. Înțelegi asta?
Fă asta chiar și în zilele când simți că nu mai poți, că vrei să te închizi, că împietrești. Doar atunci inimile din apropiere se înmoaie. Pentru că inimile altora au luat locul cuvintelor lor. Înțelegi asta?
Nici nu ai crede că despre asta e viața. Slujba ta adevărată. Dacă o pui înaintea cuvintelor, inima ta nu mai este mută. Simți asta?
Continuă.
Înaintează. Perfecțiunea se câștigă cu fiecare fir de păr albit, cu fiecare rid. Și ea, lumea, îți zic, nu e la fel de frumoasă dacă nu ești și tu pe acolo.
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu