La Ploiești, anul ăsta Nichita patinează!
Când locuiam la Timișoara, am ascultat una din poveștile bănățenilor despre Nichita ( el, ajungea destul de des pe acolo și poposea la prietenul său Anghel Dumbravă).
După o tratație serioasă cu vin de Recaș, exact la miezul nopții, Nichita a dorit să le demonstreze prietenilor pe lângă versurile pe șervețele și că el poate să facă ”roata”. Așa că un grup de gâlăggioși stăteau pe strada din stânga Catedralei din Centrul orașului și ... după mai multe încercări eșuate, tot ce a reușit a fost să meargă ”drept” pe linia albă continuă. Luna se vedea peste Bega și el mergea spre lună. Așa mi-l imaginam mereu când locuiam acolo: pe șosea, cu mâinile întinse lateral în echilibru recitând versuri noi. Sigur, îmi zic eu, i-ar fi plăcut și patinoarul de la Ploiești și tinerii care or să facă poze cu statuia.
''Dacă ar fi vreodată să mor pe neașteptate si despovărat brusc de viață, am adresat prietenilor mei și criticilor mei, de care mă rog și acuma prin cuvântul scris, să-mi fie ridicată fosta făptură și arsă pe șoseaua națională dintre București și Argeș, pe câmp, între crengi, și risipită cenușa pe pământ, și să tragă brazdă cu plugul peste acel pământ îngrășat și cu dragostea mea de el, de către mine.''
Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 dec 1983 )
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu