Așa apar călăreții speranței

 

Chiar dacă ești mai real când ești singur, de fapt nu ești niciodată singur. De aceea atunci când ești privit, poate chiar pe furiș e convenabil ca uneori să te prefaci că ai fi perfect. Înțelegi asta? 

Munca ta nu contează, a fi perfect e important!Înțelegi asta? Te ajută să crești. Așa apar ridurile, și mai ales părul alb. N-o măsura în riduri sau fire de păr albite. Așa apar aripile. Așa apar călăreții speranței. Când te prefaci că ești perfect. Înțelegi asta?

Călătoria nu este doar despre tine. Pe parcurs înveți că dacă te-ai ridicat odată, altcineva găsește puterea s-o facă de mai multe ori. Dacă ai un dram de curaj, altcineva își va câștiga bătăliile. Încearcă. Dacă ai spus adevărul, altundeva, un oarecare, se despovărează de minciună. Dacă ai iertat măcar o dată, un altul o va face, la fel. Dacă îți vei asculta inima, poate un necunoscut nu va mai renunța la idealuri.

De fiecare dată când vei rămâne deschis, chiar dacă ști că doare, ceva, nici nu ști ce, le va da oamenilor speranță. Prefă-te perfect știind că nu ești! Chiar dacă doare.

Pe parcurs se vor întâmpla toate. Pe parcurs  vei pune mai des, inima în cuvinte. Așa ar face un om perfect. Pe parcurs ceva din ființa celuilalt se va legă, tu, continuă să te ridici! Uneori e un chin dar prefă-te perfect! Înțelegi asta?

Fă asta chiar și în zilele când simți că nu mai poți, că vrei să te închizi, că împietrești. Doar atunci inimile din apropiere se înmoaie. Pentru că inimile altora au luat locul cuvintelor. Înțelegi asta?

Nici nu ai crede că despre asta e viața. Asta este slujba ta adevărată. Chiar dacă îți aduce întristare dacă o pui înaintea cuvintelor, inima ta nu mai este mută. Simți asta? 

Continuă. 

Înaintează. Perfecțiunea se câștigă cu fiecare fir alb, cu fiecare rid. Și ea, lumea nu e la fel de frumoasă dacă nu ești și tu acolo.