Timp de milenii, oamenii au dormit în două ture o dată seara și apoi mai spre dimineața. Dar de ce? Și cum a dispărut acest obicei?
Un prim somn implica apoi un al doilea somn și astfel avem o noapte împărțită în două părți mai mult sau mai puțin egale. Cercetările au dus spre întrebări, descoperiri istorice și experimente. Întrebarea de la care au pornit este dacă domnul în două părți e doar o ciudățenie familială, zonală sau reprezintă ceva mai mult pentru întreaga omenire?
Dacă acest somn cu două faze e de fapt ceva natural și de mult uitat? Pentru a răspunde la acestă întrebare cei care fac studii în somnologie au găsit mai multe referințe la acest fenomen misterios al somnului dublu, sau „somnul bifazic”, așa cum l-a numit ulterior. Unele au fost destul de banale, cum ar fi mențiunea țesătorului Jon Cokburne, care pur și simplu a trecut-o întâmplător în mărturia sa. Dar altele au fost mai întunecate, cum ar fi cea a lui Luke Atkinson din Yorkshire care a reușit să se strecoare și să înfăptuiască o crimă dimineața devreme între cele două somnuri și, potrivit soției sale, el folosea adesea timpul dintre somnuri pentru a frecventa casele altor persoane pentru fapte la fel de sinistre. De fapt și la noi există povești care spun că hoții acționează în perioada cu somn profund adică pe la ora 4.
Cele două somnuri sunt menționate într-una dintre cele mai faimoase opere ale literaturii medievale, ”Poveștile din Canterbury” de Geoffrey Chaucer (scrisă între 1387 și 1400), care este prezentată ca un grup de povestiri într-un grup de pelerini.
Apoi găsim informații și în ”Beware of Cat” (1561) a poetului William Baldwin, o carte satirică considerată de unii a fi primul roman din istorie, care se concentrează pe un om care învață să înțeleagă limba unui grup de pisici supranaturale terifiante, dintre care una, Mouse-slayer, este judecată pentru promiscuitate.
Dar aceste cercetări în operele literare au deschis doar o portiță spre această dilemă. Cercetările serioase de acum câțiva ani au relevat referințe ocazionale la sistemul de dormit în două etape în toate formele imaginabile ale scrisului: sute în scrisori, în jurnale, în manuale medicale, în texte cu scrieri filozofice, în articole de ziar și chiar în piese de teatru. Practic găsim în versurile unei balade foarte cunoscute „Bătrânul Robin din Portingale:
...Și la trezirea din primul tău somn ți se va pregăti o băutură caldă/ iar la trezirea următorului tău somn, ți se vor potoli necazurile...
Somnul bifazic nu era unic și nu era doar în Anglia. Acesta a fost practicat pe scară largă în întreaga lume preindustrială. În Franța, somnul inițial era numit „premier somme”; în Italia, era „primo sonno”. De fapt, s-au găsit dovezi ale acestui obicei în locații îndepărtate precum Africa, Asia de Sud și de Sud-Est, Australia, America de Sud și Orientul Mijlociu.
La fel ca mulți romani, istoricul Livius ar fi putut practica somnul bifazic – el face aluzie la această metodă în magnum opus-ul său, ”Istoria Romei” ( sursa Alamy)
Avem chiar și o relatare din zona colonială din Rio de Janeiro, Brazilia. Un cercetător în 1555, a descris cum locuitorii din orașul Tupinambá luau cina după primul somn, în timp ce un altul tocmai din Muscat (Oman) în plin sec al XIX-lea explica cum că localnicii se retrăgeau pentru primul somn înainte de ora 22:00.
Cercetătorii au descoperit că acest metodă fusese modul dominant de a dormi timp de milenii și că era o tradiție străveche pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri preistorici.
Avem o prima înregistrare chiar și în Odiseea. Întrebarea rămâne? Cum funcționa acest obicei? De ce făceau oamenii asta? Și mai ales cum s-a putut ca ceva, ce era odată atât de normal să fie uitat/ trecut cu vederea, complet?
Chiar și în secolul al XVII-lea, o noapte de somn se desfășura cam așa: încă de la 21:00 până la 23:00, cei suficient de norocoși să și-l permită începeau să se trântească pe saltele umplute ... cu paie sau cârpe (alternativ) sau pe cele din pene, dacă erau bogați, gata să doarmă câteva ore.
La baza scării sociale, oamenii trebuiau să se mulțumească cuibărindu-se pe grămezi sau baloți de fân sauierburi, uneori aromate sau mai rău, pe podeaua goală, posibil și fără pătură. La acea vreme, majoritatea oamenilor dormeau în comun și adesea se trezeau cuibăriți alături de un sortiment variabil de ploșnițe, purici, păduchi, rozătoare, alături de membri ai familiei, prieteni, servitori și, dacă călătoreau, străini.
Pentru a minimiza orice stânjeneală, somnul implica o serie de convenții sociale stricte cum ar fi evitarea contactului fizic sau ca colegii de cameră să nu se răsucească/zvârcolească prea des. Chiar mai mult, existau poziții de dormit stabilite. De exemplu, fetițele se culcau de obicei pe o parte a patului, la perete, urmate de mamă și tată, apoi de copiii de sex masculin, aranjați după vârstă, apoi persoane care nu erau membri ai familiei.
Câteva ore mai târziu, oamenii începeau să se trezească din acest somn inițial. Veghea nocturnă obișnuită oferea discuții sau mici treburi casnice.
După cum se explică în cartea „La sfârșitul zilei: o istorie a nopții”, oamenii adesea stăteau pur și simplu în pat și discutau. Și în timpul acelor ore ciudate de” amurg,” colegii de pat puteau împărtăși un nivel de intimitate și conversație casuală greu de atins în timpul zilei.
Pentru soții și soțiile care reușeau să navigheze prin logistica împărțirii unui pat cu alții, acesta era, de asemenea, un interval convenabil pentru intimitatea fizică. Dacă avuseseră o zi lungă de muncă manuală, primul somn le calma epuizarea, iar perioada ulterioară era considerată a fi un moment excelent pentru a concepe un număr mai mare de copii.
Odată ce oamenii erau treji timp de câteva ore, de obicei se întorceau la culcare. Acest pas era considerat un somn „de dimineață” și putea dura până în zori sau mai târziu. Era perioada cea mai mare de somn.
Mai târziu, practica a fost îmbrățișată de creștini, și să spunem eficientizată. Căci ei au văzut imediat potențialul ”ceasului de veghe” dela miezul nopții ca o oportunitate pentru recitarea psalmilor și a spovedaniilor. În secolul al VI-lea d.Hr., Sfântul Benedict cerea ca mai ales monahii să se trezească la miez de noapte pentru aceste activități, iar ideea s-a răspândit în cele din urmă în toată Europa - infiltrându-se treptat la întreaga populație.
Dar oamenii nu sunt singurele animale care au descoperit beneficiile împărțirii somnului în etape nocturne. Acesta este răspândit în lumea naturală și multe specii se odihnesc în două sau chiar mai multe perioade separate. Acest lucru îi ajută să rămână activi în cele mai benefice momente ale zilei, și le oferă prilejul ca inclusiv în perioada nocturnă să-și găsească hrană, evitând în același timp să ajungă ei înșiși, o gustare.
Un exemplu care a fost studiat recent este lemurul cu coadă inelată. Aceste primate emblematice din Madagascar, cu ochii lor roșii înfricoșători și cozile verticale alb-negru, au tipare de somn remarcabil de similare cu cele ale oamenilor preindustriali.
„Există mari sfere de variabilitate între primate, în ceea ce privește modul în care își distribuie activitatea pe parcursul unei perioade de 24 de ore.
Și dacă somnul dublu este natural pentru unii lemuri, există întrebarea: ar putea fi acesta modul în care am evoluat și noi pentru a dormi?
Un specialist în somnologie a făcut un experiment. După o săptămână inițială de observare a tiparelor lor normale de somn, acestora li s-a eliminat treptat iluminare artificială de noapte pentru a li se scurta orele de „lumină a zilei”, fie naturală, fie generată electric. Așa că în diverse anotimpuri din cele 16 ore obișnuite de lumină au rămas uneori doar 10. În restul timpului, au fost ținuți într-un dormitor fără lumină fără ferestre și complet învăluiți în întunericul catifelat. Nu li s-a permis să își îndrepte atenția spre altceva: să asculte muzică sau să facă exerciții fizice, și au fost îndemnați să se odihnească și să doarmă în schimb. Cercetările au arătat ce somnul lor depindea de ora la care mergeau la culcare.
La începutul experimentului, toți bărbații aveau obiceiuri nocturne normale, cunoscute de noi adică dormeau într-o singură tură continuă, care dura de seara târziu până dimineața. Apoi s-a întâmplat ceva incredibil. După patru săptămâni cu 10 ore de somn, tiparele lor de somn se transformaseră. Ei nu mai dormeau într-o singură perioadă, ci în două jumătăți de aproximativ aceeași lungime. Acestea erau punctate de o perioadă de una până la trei ore în care erau treji. Măsurătorile hormonului somnului, melatonina, au arătat că și ritmurile lor circadiene se ajustaseră, astfel încât somnul lor a fost modificat la nivel biologic.
Au urmat mai multe experimente în întreaga lume. Se pare că somnul bifazic nu a dispărut niciodată complet - acesta dăinuie și astăzi în zone izolate ale lumii. El s-a schimbat pentru întreaga populație din cauza luminii artificiale, a presiunii sociale, din cauza apariției ceasului și alarmelor și mai ales a Revoluției Industriale și impunerii unui servici în ture.
Un efect secundar major al schimbării obiceiurilor de somn ale omenirii a fost schimbarea de atitudine. În primul rând, am început rapid să-i facem de rușine pe cei care dorm prea mult și am dezvoltat o preocupare pentru legătura dintre trezitul devreme și productivitate.
Cel mai satisfăcător aspect al tuturor acestor lucruri se referă la cei care suferă de insomnie la miezul nopții. El explică faptul că tiparele noastre de somn sunt acum atât de alterate, încât orice stare de veghe la miezul nopții ne poate duce la panică. Dar când oamenii află că acest lucru ar fi putut fi complet normal timp de milenii, descoperă că le dispare anxietatea.
Vom avea din ce în ce mai multe experimente legate de surata și calitatea somnului. Până atunci să fim fericiți că nu mai avem compania păduchilor, puricilor sau ploșnițelor, că țânțarii ne lasă în pace. ... Să-i lăsăm pe cercetători să studieze cât pot ei de mult, mai ales dacă ne dau vești bune. Pentru insomniile nocturne, încercați să luați o carte bună să o aveți la îndemână. Pentru cei care au acestă posibilitate, reduceți și numărul de alarme și lăsați jaluzelele...
Sursa e mai jos.
https://www.bbc.com/future/article/20220107-the-lost-medieval-habit-of-biphasic-sleep
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu