Nimfa Cynara și o poveste cu anghinare

 

Povestea nimfei Cynara sau legenda anghinarei (consumați cu încredere ciarina, nu e mai amară ca grijile!)

 

Potrivit poveștii, Zeus, în vizită la Poseidon ajunge pe o mică insulă din marea Egee unde o descoperă pe Cynara ” cea cu părul albastru” de a cărei frumusețe se îndrăgostește. Îi promite nemurirea dacă vine în Olimp alături de el (desigur fără ca Hera să știe de ea). Astfel ea devine nimfă, o zeitate minoră ce putea însoții zeii. Dar la un moment dat, dorul de acasă, este atât de puternic încât ea se reîntoarce (pe furiș) să trăiască alături de mama ei. 

 

Varianta nr. 2 spune că Zeus s-a îndrăgostit de Cynara, care însă, îl tot respingea. Ideea e că Zeus (a cărei mânie o știm cu toții) să mânie grozav și o transformă din nimfă într-o plantă, anghinare

 (științific Cynara Scolynmis.L.), iar floarea ei mare ne amintește de părul frumos și violet al nimfei.

 Anghinarea a fost cultivată deja din antichitate de egipteni, greci și romani. În Evul Mediu, a fost una dintre cele mai scumpe și mai gustoase alimente. 

 

Ea a fost introdusă în Anglia de regele Henric al VII-lea, iar regina Franței, Catherine de Medici a fost atât de entuziasmată de anghinare, încât a fost dispusă de la început să plătească sume mari de bani, pentru a o putea consuma regulat. Până la Revoluția Franceză, anghinarea a fost considerată un semn de bogăție și noblețe.

 

Din secolul al XVI-lea anghinarea a început să fie folosită ca afrodisiac. Abia de la jumătatea secolului al XX-lea i se recunosc marile virtuți terapeutice împotriva bolilor hepatice și biliare.

 

De la anghinare se consumă: frunzele, tulpina și florile. Ea conține substanțe amare - cinarină ( un puternic antioxidant), flavonoide, taninuri, enzime, inulina, provitamina A, vitaminele B, potasiu, magneziu, fier, calciu, sodiu, fibre. Este indicată în regenerearea ficatului scăderea colesterolului scade trigliceridele, este recomandată în ateroscleroză și hipertensiune arterială. Previne de asemenea cu succes, infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral, este un bun aliment și pentru diabetici, reîntinerește ţesuturile, prevenind astfel îmbătrânirea prematură. Ea are și un efect digestiv, depurativ şi eliminator al ureei din sânge, febrifug, tonic, laxativ şi aperitiv. Proprietățile digestive ale anghinarei o recomandă și în cazuri de balonare sau abuz alimentar. Efectul antioxidant al plantei protejează organismul împotriva cancerului, ajută la controlul greutății elimină apa reținută în exces în țesuturi stimulează metabolismul.

  

Mie îmi place foarte mult. Nu îmi lipsește punga de anghinare din congelator iar când, în rarele momente ale anului o găsesc proaspătă mi se pare un deliciu. De aceea am învățat să o gătesc în diferite moduri.

 

Prima dată am mâncat așa ceva în Italia iar aseară am descoperit încă un mod de a o prepara, o tartă regală cu anghinare. De data aceasta dintr-o rețetă din sec. XVI conform cărțuliei din imagine. Acolo sunt rețetele priciare ale familiei din dinastia Este. Ei au guvernând între 1240 și 1597 și lor, li se datorează transformarea Ferrarei într-un centru artistic și cultural.

 

Mesele nobiliare erau adevărate capodopere, încărcate cu preparate extravagante. Cartea datează din 1552 și se numește “Banchete, rețete și amenajarea mesei” iar rețetele încă se folosesc la restaurantele din Ferrara, În imagine este plăcinta regală, cunoscută sub numele de ”pasticcio”. E un aluat sfărâmicios și crocant umplut cu anghiare, maccheroni, carne tocată de porc și vițel + sos bechamel în patru straturi alternative, terminat cu trufe negre. Durează două zile să o pregătești.

Ca să meargă cu plăcinta în zonă poți comanda și un dulce renumit cu rețetă tot în aceiași carte. 

 

Europenii mâncau foarte des, plăcinte/ tarte, cu carne cu legume sau cu fructe .Iată tarta ”cu taliatele” este un fel de tartă/kataif/baclava cu umplutură de migdale și miere și unde pe deasupra se pun niște paste foarte subțiri, crocante, aurii, în onoarea minunatului păr auriu al Lucreției Borgia. 

 

Cât este fierbinte acest minunat preparat plin de calorii, primește o doză abundentă de lichior de migdale care sfârâie cât intră în aluatul fierbinte.

Faptul că aceste preparate sunt încă la modă este folosirea ingredientelor locale, ușor de găsit și a combinațiilor delicioase. Desigur restaurantele din zonă țin să să specifice și faptul că aceste rețete sunt gătite de peste 500 de ani în zonă și asta dă bine la turiști.

 

.